În vreme ce majoritatea femeilor se preocupă de ridurile de pe față, uneori prea devreme apărutele riduri de decolteu pot provoca multă nemulțumire multor femei, mai ales celor cu bustul mai mare.

La cei 35 de ani ai săi, Andreea B. purta un sutien mărimea 34B și văzuse riduri de decolteu doar la mama ei. Însă, la nici 2-3 ani după ce și-a îndeplinit visul de a avea implanturi mamare, a început să se trezească cu ceea ce păreau cute de somn pe piept.

Acele așa zise cute pe care le privea cu îngrijorare s-au transformat în riduri de decolteu în cei 2-3 ani și, la 38 de ani își punea problema dacă va trebui să scape de toate bluzele frumoase și decoltate din garderobă.

Aceasta este doar una dintre experiențele femeilor cu riduri pe decolteu care au avut curajul și și-au împărtășit experiența online, după ce au constatat pe propria piele că ridurile formate în timpul somnului sunt reale și dovedite de studii cu prisosință.

În cazul Andreei, care a dormit toată viața pe o parte, noua măsură mai mare a bustului a grăbit cu mult procesul de formare de riduri la decolteu prin simplul fapt că dormind pe o parte, unui dintre sâni a stat sute de zile aplecat și a pliat pielea dintre sâni timp de 7-8 ore pe noapte.

Din ce alte motive poți avea riduri de decolteu?

Pielea de pe gât și decolteu poate dezvălui vârsta la fel de ușor ca și mâinile unei femei. Desigur, dacă ambele au fost neglijate de-a lungul anilor în rutina de îngrijire.

Nu există nicio îndoială că somnul de noapte este un somn frumusețe important, dar anumite poziții de dormit pot cauza riduri pe decolteu, în special dacă ai sânii mai mari, fie că sunt naturali sau ai implanturi mamare.

Atunci când dormi pe o parte, greutatea unui sân cade în mod natural pe celălalt. După șapte-opt ore de somn în fiecare noapte, cutele temporare cu care te trezești între sâni devin în cele din urmă permanente, adică riduri de decolteu statice, care sunt vizibile 24 de ore din 24.

Acest lucru se întâmplă cu atât mai curând cu cât expui mai mult decolteul razelor UV fără protecție solară de minimum 30 SPF, dacă mănânci des mâncare procesată sau multe produse cu zahăr, dar și dacă nu bei suficientă apă zilnic.

Pe lângă toate acestea, unde mai pui și faptul că pielea de pe piept tinde să fie mai subțire și produce mai puțin sebum? Toate acestea nu fac decât o rețetă ideală de îmbătrânire prematură a pielii, cu riduri la decolteu.

Dacă se mai întâmplă să mai și pierzi mult în greutate, vei fi reușit o fomulă nefericită 7 în 1.

Cum pot fi reduse vizibil ridurile de decolteu

Cum pot fi reduse vizibil ridurile de decolteu?

Tratament cu acid hialuronic injectabil

O soluție rapidă, vizibilă imediat pentru ridurile adânci, tratamentul cu acid hialuronic este alegerea femeilor care vor rezultate vizibile care să dea timpul înapoi cu cel puțin cinci ani.

Un medic estetician specializat în injectări cu acid hialuronic va încheia această procedură non invazivă în doar 15-20 de minute. Doar că efectele vor fi vizibile timp de câteva luni, între 12-18 luni, după care acidul se resoarbe natural în organism, fiind necesare alte ședințe de întreținere pentru a menține aceleași rezultate.

Deși sună puțin înspăimântător, nu ai de ce să îți faci griji de această substanță care se poate găsi în mod natural și în corp și care este folosită în milioane de doze anual (în varianta sa sintetizată în laborator) pentru femei și bărbați care vor să-și mascheze ridurile vizibile rapid și natural.

Terapia cu radiofrecvență

Radiofrecvența este un alt tratament apreciat, în general pentru ten, dar care poate fi folosit cu succes și pentru a diminua riduri de decolteu.

Radiofrecvența a apărut ca o inovație în rândul tratamentelor de înfrumusețare nechirurgicale, captând rapid atenția prin rezultatele obținute. Tratamentul constă în folosirea unui dispozitiv de radiofrecvență care acționează în stratul mediu al pielii, având ca rezultat o regenerare vizibilă a pielii.

Tratamentul s-a dovedit a fi extrem de eficient în special anti-aging, dar și pentru tratarea celulitei și grăsimii localizate.

Terapia Vampir cu Dermapen

Unul dintre tratamentele cele mai îndrăgite pentru un ten cât mai impecabil este tratamentul cu Dermapen.

Dermapenul este un dispozitiv care arată ca un stilou prevăzut cu multe ace mici și fine în vârf. Acționarea lui de către un medic sau specialist (și nu a unei cosmeticiene într-un salon) va avea efectul maxim, foarte apreciat în nenumpărate grupuri online de medici și pacienți, în egală măsură.

Dispozitivul este considerat una dintre inovațiile mondiale în tratamentele pielii și acționează în stratul mediu al pielii, stimulând producția de colagen și elastină, regenerând pielea și reducând vizibil ridurile fine și hiperpigmentarea.

Ce ar trebui să faci pentru a preveni pe viitor accentuarea ridurilor de decolteu

Ce ar trebui să faci pentru a preveni pe viitor accentuarea ridurilor de decolteu?

Orice tratament pentru riduri de decolteu, fie el profesional și inovator, este un tratament cu rezultate temporare. Prin urmare, chiar dacă urmezi un astfel de tratament pentru riduri, tot vei avea mult de câștigat în a avea câteva obiceiuri care te vor ajuta să arăți bine mai mult timp și să scoți mai puțini bani din buzunar.

Aplică cremă de protecție solară

Ca medici, nu putem să spunem îndeajuns de des cât de importantă este protecția solară. Fotoîmbătrânirea este cauza numărul unu în apariția ridurilor, prin urmare, folosirea zilnică a unei creme de protecție solară cu minimum SPF 30 și reaplicarea ei în mod corespunzător la 2-3 ore este esențială dacă decolteul este expus luminii naturale și nu este acoperit de haine.

Dormi pe spate

Dacă vrei mai puține riduri pe piept și pe față, dormi pe spate. Dacă ai tendința de a te răsuci, dormi pe spate cu o pernă standard și blochează răsucirea, punând pături în lateral.

Mai nou, au apărut mai multe modele de perne antirid care au fost create după ce mai multe studii au dovedit legătura directă dintre riduri și dormitul pe o parte.

Îngrijește zilnic decolteul

Demachiază, exfoliază și hidratează nu doar tenul, ci și gâtul și decolteul. Oricare ar fi rutina standard de îngrijire a pielii de pe față, ar trebui să fie aceeași și pentru gât și piept.

Peelingul și măștile de hidratare în profunzime ajută la îmbunătățirea nivelului de hidratare a pielii de pe piept și pot acționa pentru a netezi și reduce ridurile fine, prevenind în același timp apariția altora. Cremele cu retinol pot ajuta, de asemenea, la stimularea naturală a colagenului și reduc, după o aplicare consecventă de luni de zile ridurile fine.