Îndepărtarea chirurgicală a unei alunițe, fie din motive estetice, fie pentru că este canceroasă, va lăsa o cicatrice. Cu toate acestea, cicatricea vizibilă imediat după operație poate să devină imperceptibilă după o anumită perioadă, însă sunt mai mulți factori care pot influența pozitiv, respectiv negativ evoluția unei cicatrici după o operație de alunițe.

Principalii trei factori care influențează cicatrizarea sunt vârsta, tehnica chirurgicală folosită în acea operație de alunițe și localizarea nevului pigmentar. Probabil că ai auzit și de alte metode de îndepărtare a alunițelor, precum cea cu laser, însă doar în anumite situații, medicii recomandă această alternativă despre ale cărei avantaje și dezavantaje am detaliat într-un articol separat.

Medicina estetică a evoluat și, din fericire, diverse produse au fost create pentru a reduce cicatricile după o intervenție chirurgicală, însă, înainte de aplicarea lor, este foarte util să înțelegi că însăși tehnicile chirurgicale folosite într-o operație de alunițe pot avea rezultate diferite, cu procese de vindecare și cicatrizare diferite.

Tehnici ce pot fi folosite într-o operație de alunițe

Tehnici ce pot fi folosite într-o operație de alunițe

Într-o operație de alunițe tradițională, cu o incizie cu zonă de siguranță presupune îndepărtarea nevilor prin secționarea cu bisturiul, incluzând o secțiune de siguranță, cu piele sănătoasă.

Acest tip de excizie permite o examinare detaliată a aluniței și oferă medicului posibilitatea să dea un diagnostic precis. Este metoda predilectă a dermatologilor care prioritizează sănătatea pacienților și care vrea o biopsie concludentă. Dezavantajul în cazul acestui tip de operație de alunițe este strict estetic, cicatricea rezultată fiind de obicei de aproximativ trei ori mai lungă decât diametrul inițial al aluniței.

Al doilea tip de tehnică folosit într-o operație de alunițe este excizia prin răzuire. Această metodă este folosită mai ales pentru alunițele proeminente, nu cele de la nivelul pielii. Alunița este îndepărtată printr-o tăiere care urmează tangențial pielea, iar baza aluniței este cauterizată. Dezavantajul acestei metode este că proba trimisă la biopsie este adesea fragmentată, și, astfel, unele fragmente potențial cancerigene pot fi omise din analiză. În acest caz, aspectul și diagnosticul preliminar al aluniței sunt extrem de importante.

Timpul de vindecare după operație

Timpul de vindecare după operație

Timpul de vindecare după îndepărtarea unei alunițe depinde de fiecare persoană în parte. Tinerii se vindecă în general mai repede decât adulții sau persoanele în vârstă.

Cum probabil te aștepți, o incizie mai mare făcută de medic pentru o aluniță mai mare are nevoie de mai mult timp pentru a se cicatriza decât una de dimensiuni mai mici. În general, te poți aștepta la cel puțin două-trei săptămâni până când incizia făcută de doctor să se vindece.

Unele tratamente de reducere a cicatricilor trebuie făcute după ce rana s-a vindecat, pentru că, dacă aștepți o perioadă de peste un an, tratamentele se pot dovedi ineficace. Oricum ar fi, imediat după operație, îngrijirea aceea inițială a rănii este esențială pentru a preveni infecții și pentru a avea cele mai bune șanse pentru o cicatrizare cât mai frumoasă.

Ce poți face pentru a reduce șansele să ai o cicatrice inestetică după o operație de alunițe

Există mai multe măsuri pe care le poți lua pentru a reduce cât mai mult șansele de a avea o cicatrice inestetică după o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea alunițelor.

Pentru început, cel mai important sfat este să alegi un medic dermatolog cu specializare în chirurgie estetică. Diferența între pacienții care au operație de alunițe este destul de mare. Una dintre pacientele noastre, care a venit la recomandarea unei prietene pentru a-și îndepărta un nev pigmentar mare, avea de la o intervenție anterioară realizată în altă clinică o cicatrice mai mare și inestetică decât a unui pacient operat pe inimă. După cum poți intui, intervenția anterioară fusese realizată de un dermatolog fără specializare în chirurgie estetică.

În al doilea rând, dacă ai programată o operație de alunițe, este important să discuți cu medicul despre opțiunile pe care le ai pentru a reduce cicatricea. Este bine să îți împărtășești îngrijorările încă de la început în ceea ce privește cicatrizarea estetică și să întrebi ce poți face după procedură pentru a-ți crește șansele să ai o cicatrice cât mai discretă, pe cât posibil imperceptibilă.

Ce poți face pentru a reduce șansele să ai o cicatrice inestetică după o operație de alunițe

Pentru o cicatrizare cât mai frumoasă și rapidă, iată 6 dintre sfaturile medicale pe care să le urmezi cât mai sârguincios după o operație de alunițe:

Pasul 1. Îngrijirea plăgii. Ia în serios sfaturile medicului și respectă instrucțiunile sale în ceea ce privește curățarea și îngrijirea zonei operate. În mare parte, îngrijirea constă în aplicarea unui unguent antibiotic, menținerea plăgii uscate, fără să ia contact cu apa sau umezeala și schimbarea pansamentului în mod regulat.

Pasul 2. Evită soarele. Expunerea la soare poate întârzia vindecarea și poate face ca cicatricile să devină mai vizibile. Asigură-te că acoperi zona operată cu haine sau cu un plasture atunci când stai la soare sau, folosește o cremă de protecție solară cu un factor mare de protecție, de 50+.

Pasul 3. Evită cât poți scărpinarea în zona respectivă. Scărpinatul poate interfera cu procesul de vindecare și crește riscul de cicatrizare inestetică.

Pasul 4. Masajul plăgii. După ce plaga a început să se vindece, masajul ușor al zonei poate ajuta la îmbunătățirea circulației sângelui și la reducerea apariției unei cicatrici. Asigură-te că pielea este bine hidratată înainte de a începe masajul.

Pasul 5. Utilizează un produs topic de reducere a cicatricilor. Există multe produse disponibile care pot ajuta la reducerea apariției cicatricilor, inclusiv geluri și plasturi cu silicon.

Pasul 6. Hrană sănătoasă. O dietă echilibrată și hidratarea corespunzătoare sunt esențiale pentru vindecare. Dacă vei consuma alimente bogate în proteine, vitamina C și zinc vei contribui la vindecarea pielii.

Urmând acești șase pași șansele unei cicatrizări estetice cresc mult, însă, în ciuda tuturor eforturilor, anumite persoane sunt pur și simplu mai predispuse la formarea de cicatrici decât altele, iar unele zone ale corpului sunt mai susceptibile la cicatrizare decât altele. Așadar, nu există o garanție că vei avea o cicatrice foarte discretă, însă poți face tot ce e posibil să ai una imperceptibilă.

Alte alternative de reducere a cicatricilor

Alte alternative de reducere a cicatricilor

Alternativa 1. Terapia cu laser. Tratamentele cu laser și cu lumină pulsată sunt eficiente pentru diverse tipuri de cicatrici. În general poate fi nevoie de câteva ședințe pentru rezultate de care să fii mulțumită, deși, câteodată este posibil să ai nevoie doar de un singur tratament pentru a obține rezultate bune.

Alternativa 2. Injecțiile cu corticosteroizi. Corticosteroizii sunt hormoni care reduc inflamația, ce sunt pentru nenumărate afecțiuni, însă, pentru cicatrici, aceste injecții pot ajuta la reducerea dimensiunii și aspectul cicatricilor în relief și sunt folosite mai ales pentru cicatricile cheloide.

Există riscul ca noul țesut cicatricial să se formeze din nou și să existe o mică decolorare în locul unde au fost injectați corticosteroizii, însă poate fi o alternativă destul d bună în continuare..

Alternativa 3. Criochirurgie. Această procedură presupune înghețarea și distrugerea țesutului cicatricial, ceea ce face ca în cele din urmă dimensiunea cicatricii să fie redusă. În această procedură se pot injecta suplimentar și alte medicamente, cum ar fi bleomicina, pentru a reduce și mai mult dimensiunea cicatricii.

Criochirurgia este soluția, de obicei, pentru cicatricile mai mari, inclusiv cicatricile hipertrofice și cheloide. Un singur tratament poate reduce dimensiunea unei cicatrici cu aprox. 50 %.