Mâna este mereu expusă. Prin activitățile obișnuite, s-ar putea să nu ți se pară că pui presiune pe mâini. Când această presiune e la un nivel mai ridicat, mâna dă semnale. Nervul median e afectat, iar presiunea pe care o resimte se manifestă prin câteva simptome precum furnicături, amorțeli, slăbiciune, sensibilitate sau durere.

Mâna îți transmite că ceva nu funcționează cum trebuie. Și asta se întâmplă mai ales atunci când presiunea apasă prea mult pe nervul median.

Afectarea tunelului carpian poate fi evitată cu ușurință prin adoptarea unui comportament preventiv și un control medical de rutină, prin care te asiguri că totul este în regulă.

Rolul nervului median

Nervul median coordonează sensibilitatea degetelor de la mâini. Când nervul median este strâns, aproape presat din diverse cauze, se formează ceea ce numim sindrom tunel carpian, un culoare rigid și îngust. Circulația sângelui este îngreunată. Stimulii sunt afectați. Presiunea pe care o simt nervii se transmite în exterior din durere, amorțeli sau alte simptome.

Când e afectat nervul median

Structura mâinii e pe cât de simplă, pe atât de complicată. Nervul median traversează tunelul carpian. Unele gesturi firești afectează nervul median. Chiar și cele mai inofensive activități.

De exemplu, te-ai gândit că atunci când ții mouse-ul în mână timp îndelungat, mâna nu are o postură corectă? Sau când pictezi vreme îndelungată, efectul e același? Dar când scrii la calculator? Dar atunci când nu lași telefonul din mână cu orele, crezi că e ok?

Toate aceste exemple subliniază impactul pe care comportamentul nostru îl are asupra mâinii prin tot ceea ce faci. Nu te-ai fi gândit, nu?

Când mâna este îndoită în mod repetitiv, nervul median e suprasolicitat. Simte greutate. Simte efortul. Simte presiune.

Care sunt categoriile de persoane cele mai expuse

Care sunt categoriile de persoane cele mai expuse

Există categorii mai expuse unor afecțiuni ale nervului median. În plus, incidența e mai crescută în rândul femeilor. Nu doar pentru că ele sunt mai predispuse la schimbări hormonale de-a lungul timpului, ci și pentru că, în cazul lor, tunelul carpian e mai îngust.

Cam în toate domeniile în care lucrul nu se poate face altfel decât cu mâna, există riscul ca la un moment dat, medicul să îți spună că suferi de sindromul de tunel carpian, care e o extensie a afectării nervului median.

Inclusiv sportivii sunt expuși. Sunt unele sporturi în care mâna este suprasolicitată. Cum ar fi tenisul, baschetul, scrima etc. Totuși, sportivul este obișnuit ca atunci când simte o jenă la mână, să ia măsuri. Lucru care nu se întâmplă în rândul celor care lucrează în construcții, de exemplu, și manipulează obiecte grele sau diferite unelte.

O altă categorie expusă riscului sunt artiștii instrumentiști. E greu să faci pauze dese când știi că aria nu ți-a ieșit așa cum trebuie. Fără repaus, mâna e într-o continuă încordare.

La fel sunt și cei care lucrează în fabrici, la linia de asamblare și nu numai. Expuși la afecțiuni, fără să își dea seama. La un moment dat, activitatea le intră atât de mult în reflex, încât nici nu se gândesc că ar putea fi vorba de vreo boală atunci când își simt degetele amorțite, încheietura mâinii pare șubredă și tot așa.

Pe lângă aceste categorii, mai sunt și bolnavii de diabet zaharat, care trebuie să fie mereu în alertă, dar și cei care se știu cu afecțiuni ale sistemul osos sau cu diferite patologii.

Ce este sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian este o neuropatie de compresie. Altfel spus, este o traumă pe care o resimți la nivelul mâinii, la încheietura mâinii. Apare pe fondul unui efort intens, susținut și efectuat în mod repetat, care apasă pe nervul median.

În stadii incipiente, disconfortul nu este extrem de supărător. Dar cu timpul, fără a lua vreo măsură preventivă, creează un dezechilibru la nivelul mâinii. Gestionarea simptomelor sindromului de tunel carpian se face cu ușurință. Trebuie doar responsabilitate și rigurozitate, să-ți faci un obicei din a face anumite exerciții sau chiar pauze de la activitățile prin care soliciți mâna.

Sindromul de tunel carpian e privit mai mult ca o afecțiune comună. Indiferent de simptome, mai trebuie să știi că boala nu este considerată urgență medicală. Tratamentul este pe termen lung și nu vindecă, ci doar ține boala sub control.

În cazul sindromului de tunel carpian, intervenția chirurgicală se recomandă doar atunci când stadiul bolii este unul avansat, după ce medicul a stabilit că alte tratament non-invazive nu au rezultatul așteptat. Astfel, prin operație, medicul reușește să elibereze tunelul.

Nervul median - prevenție

Nervul median: prevenție

Nervul median poate fi menajat printr-un comportament peventiv. E clar că nu îți spunem să renunți la activitățile care solicită nervul median, însă îți recomandăm prudența. Orice efort are nevoie de pauză, pentru ca organismul să-și revină. Așa e și în cazul mâinilor, pentru a feri nervul median de compresiune.

Nu aștepta să simți durere pentru a lua primele măsuri. Poți începe chiar de acum să te gândești mai serios la cât de mult îți soliciți mâinile și câtă presiune pui zilnic pe nervul median. Pauza de odihnă la scurte intervale de timp de lucru trebuie să-ți intre în rutină. E foarte probabil să fii conștiincios o perioadă scurtă de timp și-apoi să redevii neglijent cu propria sănătate. Se întâmplă. Numai că recomandarea e să n-ajungi să se întâmple.

Apoi, începe să-ți faci un obicei din a merge la medic pur și simplu pentru a face un control de rutină. Nu trebuie să aștepți să te doară ceva anume ca să ajungi să faci investigații medicale. Cu cât afli mai din timp că suferi de o afecțiune anume, cu atât ai mai mari șase să te faci bine. Cu atât mai mult atunci când, prin activitatea ta, pui presiune pe nervul median în mod inconștient poate.

Mergi la fiziokinetoterapeut. Explică-i ceea ce faci, ce înseamnă munca ta. În orice consultație cu medicul, fii cât se poate de sincer. Nu ascunde lucruri pentru că asta înseamnă să-ți faci ție un rău. Ține cont că procedurile medicale ameliorează afecțiunea, nu o vindecă definitiv. Totuși, amâni cât mai mult momentul unei eventuale intervenții chirurgicale.

Chiar dacă nu pare o afecțiune gravă, afectarea nervului median, dacă nu este tratată, poate duce inclusiv la paralizii. Neglijarea unui problemele medicale nu este o soluție, oricât de minoră ar fi aceasta. Nervul median trebuie menajat. Prevenția este simplă, implică doar ceva mai mult efort din partea pacientului.