Pielea are nevoie de îngrijire atentă. Anumite părți ale corpului sunt expuse în fiecare zi bacteriilor și factorilor nocivi. Pielea acționează ca o barieră împotriva acestora. De aceea, e important să îți faci un obicei din a merge anual la un consult de specialitate la un medic dermatolog.

Prevenția te ține la adăpost de multiple afecțiuni, inclusiv în materie dermatologică.

Când ai fost ultima dată la un medic dermatolog?

Indiferent că e vorba despre acnee ori piele iritată sau pătată, să știi că pielea poate ascunde până la trei mii de afecțiuni cutanate. Enorm! Acest lucru arată că nu trebuie să sari peste efectuarea unui consult dermatologic de rutină.

Datele subliniază că cei mai mulți pacienți ajung la un medic dermatolog când suferă deja de o boală de piele. Puțini sunt cei care vin în scop preventiv. Ceea ce e îngrijorător, întrucât pielea, mai ales tenul, este expus în fiecare zi acțiunii unor produse de îngrijire și de machiaj care au în compoziție și compuși toxici.

Dacă ar fi să faci un exercițiu simplu, tu când ai mers ultima dată la un medic dermatolog? Dacă stai pe gânduri, ai o problemă. Iar scuza referitoare la faptul că ai un ten fără imperfecțiuni nu prea ține. Citește mai sus… sunt trei mii de afecțiuni cutanate. Chiar crezi că ești ferit?

Ce tratează un medic dermatolog

Ce tratează un medic dermatolog

Medicii dermatologi tratează afecțiunile pielii, unghiilor, părului și mucoaselor adiacente, cum ar fi cavitatea bucală și organele genitale.

Dermatologia nu se preocupă nu doar de latura estetică a pielii. De exemplu, doar un medic dermatolog poate face o examinare atentă a alunițelor de pe corp, în urma căreia afli dacă ai sau nu cancer de piele.

Tot în urma unei consultații dermatologice, medicul dermatolog stabilește diagnosticul. Îți prescrie o schemă de tratament personalizată și îți poate recomanda să faci și alte investigații în cazul în care i se pare că trebuie o abordare mai aprofundată. Apoi, medicul monitorizează evoluția afecțiunii, în sensul că vrea să știe dacă tratamentul este sau nu eficient.

Alegerea unui medic dermatolog: de ce să ții cont

Și când vorbim despre medici dermatologici, provocarea e să știi la care medic dermatolog să mergi. Care e cel mai bun? Care e cel mai cunoscut? Care folosește cele mai noi metode de tratament? Sunt multe întrebări care-ți trec prin minte, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în oricare altă ramură medicală.

De regulă, pacienții ajung în cabinetul acelor medici dermatologi despre care au primit recomandări de la familie ori prieteni. Când o persoană apropiată ție și de încredere îți spune că e mulțumită de medicul la care merge, tendința e să o urmezi. Totuși, asta nu înseamnă că dacă i se potrivește ei, automat ți se potrivește și ție.

E nevoie să rezonezi cu orice medic la care mergi. Se creează o conexiune de lungă durată între medic și pacient. De aceea, trebuie să te simți confortabil în prezența acestuia și să-l simți ca pe cineva de încredere, sinceră, căreia îi poți spune orice fără nicio jenă.

Apoi, oricât de bine pregătit profesional ar fi un medic dermatolog, s-ar putea să nu știe cum să comunice cu pacientul. Ție îți trebuie un medic care să vorbească pe limba ta, care să îți explice cu calm orice informație medicală. Degeaba îți expune termeni medicali. Tu nu îi înțelegi. Comunicarea este foarte importantă în alegerea medicului și în relația medic-pacient. Așa cum sunt și respectul, onestitatea și interesul între cei doi.

Asigură-te întotdeauna că medicul dermatolog are drept de practică asupra unor proceduri și intervenții. Poți afla toate astea de la Colegiul Medicilor Dermatologi.

Dacă totul e în regulă, de-abia apoi poți să te documentezi și pe internet, să afli ce părere au și alți pacienți despre el, dacă au fost sau nu mulțumiți. Ține cont că de-a lungul timpului au fost numeroase cazuri de fraudă. Medici dermatologi care n-aveau drept de practică pe diferite proceduri le făceau totuși. Pacienții nu aveau de unde să știe pentru că nu s-au interesat înainte acolo unde trebuie, adică la Colegiul Medicilor Dermatologi.

Încearcă să optezi pentru un medic dermatolog cu experiență. Nu pentru că un medic tânăr, la început de drum, nu ar fi în regulă. Ci doar pentru că e o garanție în plus a faptului că este un medic care își face treaba bine.

Apoi, reține că un medic dermatolog poate fi foarte bun pe anumite afecțiuni. Nu trebuie să le facă pe toate. Caută acei medici dermatologi pricepuți și cu experiență în tratarea problemei tale, nu la modul general.

Ar fi de preferat să alegi un medic dermatolog care are o abordare multidisciplinară. Astfel, în cazul în care ai nevoie de mai multe investigații, va ști exact cum și unde să te îndrume. Deseori există colaborări între medicii de diferite specializări. E util atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

Aparatura medicală e un alt factor de care e bine să ții cont. Și în medicină, tehnologia avansează în ritm alert. Aparatura e din ce în ce mai performantă. Investiția înt-o aparatură modernă arată interesul medicului de a oferi pacienților cele mai bune tratamente. Cum, de altfel, dovedește capacitatea medicului de a se perfecționa continuu.

Când ar trebui să apelezi la un medic dermatolog

Când ar trebui să apelezi la un medic dermatolog

Nici copiii nu sunt scutiți de afecțiunile cutanate. Un părinte trebuie să își monitorizeze în permanență și îndeaproape copilul. Când observă că ceva nu este în regulă, trebuie să îl ducă la un consult.

Mulți adolescenți au probleme cu tenul. Și în acest caz, părintele trebuie să fie în alertă și să acționeze. În niciun caz nu trebuie să apeleze la leacuri băbești ori să aștepte ca totul să treacă de la sine. La fel e și la adulți.

Recomandarea este să nu așteptați primele semne ale unei afecțiuni pentru a merge la o clincă dermatologică. Așa cum sunt o serie de analize care se fac anual, e indicat să optezi și pentru un control dermatologic de rutină, în scop preventiv.

Procedurile dermatologice se pot face și în altă parte?

Mulți pacienți cad în plasa saloanelor care oferă clienților și servicii și proceduri de înfrumusețare. Orice tratament al pielii poate fi efectuat numai de personal calificat. O clinică dermatologică îți oferă garanția că inclusiv personalul auxiliar are studii și specializări solide în domeniul medical. La un salon de beauty, nu!

Orice tratament facial se poate face într-o clinică dermatologică. De fapt, ar trebui să se facă numai într-o clinică dermatologică. Fie că e vorba despre proceduri cu laser, Dermapen, peeling-uri sau orice altceva, trebuie să mergi la o clinică dermatologică. Beneficiezi de o consultație a unui medic dermatolog și de cea mai atentă și sigură îngrijire.

Încearcă să cauți un medic dermatolog cu care să rezonezi. E important să ai un specialist de încredere, care să îți ofere cel mai bun tratament pentru afecțiunea ta. În definitiv, e vorba despre sănătatea ta!