Cancerul de piele e un termen general folosit, numai că locul în care apar leziunile și modul în care se manifestă stabilește ce fel de tip de cancer cutanat este. Similar în simptomatologie cu carcinomul bazocelular, carcinomul scuamos nu trebuie neglijat. Afecțiunea nu se vindecă decât prin tratament de specialitate.

Ce este carcinomul scuamos

Carcinomul definește cele mai multe tipuri de cancer de piele. Celulele afectate sunt cele de la suprafața pielii.

Carcinomul scuamos e cancerul de buze sau cancerul labial. Spre deosebire de carcinomul bazocelular, acest tip de cancer poate să apară și intern, la nivelul celular al unor organe interne. E o tumoră malignă, care poate fi îndepărtată chirurgical cu succes. Chiar și așa, nu ești la adăpost de o recidivă.

Acest tip de cancer se manifestă prin negi sau noduli, răni care se vindecă cu dificultate, umflături, pete roșii sau chiar pete cu aspect aspru ori cu margini asimetrice.

Cum poate fi prevenit carcinomul scuamos

Prevenția rămâne cel mai bun medicament indiferent de afecțiune. Inclusiv în cazul carcinomului scuamos, predispoziția genetică trebuie să te pună în alertă. Asta înseamnă că atunci când știi că au existat cazuri în familie, e mai bine să fii atent și grijuliu în comportament. Nu ai garanția că vei fi ferit de boală complet, s-ar putea doar să amâni momentul în care aceasta se declanșează.

Carcinomul scuamos poate fi prevenit printr-o limitare a expunerii la soare. E cunoscut faptul că razele ultraviolete sunt principala cauză a bolii, caută să eviți cât mai mult să stai prin soare mai ales la ore la care soarele este nociv.

Autoexaminarea este importantă. Acordă atenție pielii. Observă dacă au apărut noi pete pe piele, dacă e ceva suspect. Apoi, e necesar să nu sari peste analizele de rutină și controalele de specialitate anuale. Inclusiv în privința controlului dermatologic.

Evită să mergi la solar. Da, e posibil să crezi că o piele bronzată e mai interesantă, dar chiar merită să-ți pui în pricol sănătatea? Amintește-ți că nici razele naturale ale soarelui nu sunt în regulă, deci nu e tocmai ok să stai la soare, mai ales în intervalul orar 10-16. În orice caz, să folosești cremă cu protecție solară. Nu uita că acest tip de cremă se folosește și în alte anotimpuri decât vara.

Evită orice fel de arsură la nivelul pielii.

Nu uita să porți ochelari de soare cu protecție UV. Aceștia protejează vederea, dar și pielea pleoapelor ori pielea din jurul ochilor.

Cauze, factori de risc și simptome pentru carcinomul scuamos

Cauze, factori de risc și simptome pentru carcinomul scuamos

Expunerea la soare necontrolată rămâne principala cauză a carcinomului scuamos. Numai că pe lângă aceasta, mai există și o seie de factori de risc: o piele deschisă la culoare, fumatul, infecțiile HPV, vârsta 40+, expunerea la unele subtanțe toxice, consumul de alcool ori chiar o alimentație bazată pe alimente mult prea procesate.

S-ar putea ca la primele simptome, nici să nu te gândești că ar putea fi vorba despre carcinomul scuamos. La nivelul buzelor și obrazului, acesta se manifestă asemenea unui herpes sau aftă- durere, sângerare redusă ca intensitate, amorțeli sau chiar furnicături.

În cazul carcinomului scuamos, s-ar putea să-ți apară și coji similare psoriazisului, pete sau negi. Tocmai de aceea e recomandat să mergi la medic. E o linie fină între mai multe afecțiuni de piele și numai un control de specialitate și o biopsie pot stabili dacă e sau nu vorba despre carcinomul scuamos.

Alți factori de risc sunt rănile care nu s-au vindecat complet, dacă ai mai avut depistate celule canceroase și un sistem imunitar slăbit pe fondul altor afecțiuni, cum ar fi leucemia.

Carcinomul scuamos: variante de tratament

Chiar dacă are o evoluție lentă, carcinomul scuamos are nevoie de tratament de specialitate la timp. De altfel, riști ca tumora să avanseze și să îți afecteze și alte organe.

Cea mai sigură metodă de tratament este intervenția chirurgicală. Nu este o procedură dureroasă, nu necesită spitalizare. Practic, medicul extrage tumora în totalitate. Pe lângă tumoră, medicul taie și din țesutul de piele aflat împrejurul leziunii. E doar o măsură de siguranță.

Altă opțiune de tratament este îndepărtarea carcinomului scuamos cu ajutorul curentului electric. Procedura se mai numește electrochirurgie și presupune arderea țesutului malign.

În cazul în care stadiul în care a fost diagnosticat carcinomul scuamos nu este unul avansat, medicul îți poate recomanda crioterapia. Expunerea la temperaturi extrem de scăzute, în mediu controlat, are rezultate vizibile în cazul cancerelor superficiale.

În aceeași categorie de tratament pentru cancerele superficiale se încadrează și expunerea la lumină controlată- așa-numita terapie fotodinamică.

Carcinomul scuamos mai poate fi tratat și prin chirurgia Mohs, care presupune îndepărtarea celulelor scuamoase prin straturi. Este o terapie care se aplică mai ales în cazul în care afecțiunea este pe față.

E foarte probabil ca medicul să-ți prescrie un tratament medicamentos. Contează foarte mult cât de avansat e cancerul, mai ales că indiferent de forma de tratament aleasă, scopul este să fie eliminată tumora, nu lăsată într-o formă latentă.

Dacă există deja metastaze, adică e o formă severă și avansată de carcinom scuamos, se recomandă chimioterapia și imunoterapia.

Radioterapia este des recomandată mai ales în cazul unei recidive a carcinomului scuamos.

Care sunt complicațiile care pot să apară

Care sunt complicațiile care pot să apară

După intervenție, zona afectată și curățată trebuie să fie atent monitorizată cel puțin doi ani. Motivul este că recidiva este frecventă și e indicat să se intervină la timp. Medicul îți va spune ce trebuie să faci pentru a te proteja și pentru a evita o nouă intervenție.

Apoi, în cazul în care carcinomul scuamos este neglijat, în sensul că nu faci nimic pentru a trata, atunci să știi că te expui riscului de a face metastaze. În plus, tumora poate să crească în dimensiune. Va fi mai greu de îndepărtat.

Chiar dacă decesul nu este frecvent în cazul cancerelor de piele, nu-i cazul să te culci pe-o ureche. Trebuie să mergi la medic, să elimini celulele bolnave, să te faci bine.

Trebuie să reții că nu poți ignora nici cea mai mică modificare sesizată la nivelul pielii. Pielea este partea din corp cea mai expusă, asigură-te că faci totul pentru a o proteja. Carcinomul scuamos poate fi prevenit, inclusiv în situația în care ai un istoric medical care arată predispoziția de a face boala. Totul ține de tine, de comportamentul tău, de cât de mult îți pasă de sănătatea ta.