Moda, tehnologia, medicina sunt mereu în schimbare. La fel și preferințele pentru îmbrăcăminte și îngrijirea părului. Poate ai sau nu prejudecăți legate de vreun tip epilare pe piept la bărbați. Fie că ai sau nu, ar fi bine să te întrebi ce fotografii sau clipuri video cu bărbați epilați ai văzut anterior și atunci ți-ai putea da singur răspunsul.

Încet, încet, vrei nu vrei, încep să se ducă vremurile în care părul de pe piept este considerat un simbol al masculinității ce trebuie păstrat ca sfintele moaște. Trebuie să recunoști că îngrijirea bărbaților nu trebuie să rămână neapărat înțepenită în timp și limitată doar la îndepărtarea părului facial.

O epilare pe piept la bărbați nu este și n-ar trebui să fie o modă, așa cum nici purtarea bărbii sau mustății n-ar trebui să fie. Este mai degrabă o opțiune personală și, uneori profesională. Unii bărbați pot dori o epilare pe piept pentru că performanța o cere, așa cum e cazul la înotători sau culturiști.

Dar la fel de bine o epilare pe piept la bărbați poate avea legătură cu transpirația, coșurile care cresc, dar și aspectul fizic.

Epilarea pe piept la bărbați, conform saloanelor cosmetice, nu este aleasă doar în scop estetic, ci și pentru evitarea disconfortului pe care unii bărbați îl au când au păr excesiv pe piept.

Hai să spunem stop stereotipurilor și să explorăm diferitele opțiuni disponibile, cu argumente pro și contra.

Argumente pro epilare pe piept la bărbați

Contrar credinței populare, epilarea pe piept la bărbați nu este doar pentru estetică. Îndepărtarea părului de pe piept este o alegere personală și este comună printre sportivi, culturiști, înotători și modele. Există mai multe motive practice pentru care aceștia aleg să-și îndepărteze părul, cum ar fi:

O mai bună igienă

Părul de pe piept la bărbați, în combinație cu transpirația favorizează apariția coșurilor și iritațiilor, mai ales în timpul verii.

O epilare pe piept la bărbați reduce transpirația și șansele de miros corporal, precum și de creștere a bacteriilor. Unii bărbați consideră, de asemenea, că îndepărtarea părului de pe piept îi face să se simtă mai mai confortabil, mai ales pe vreme caldă sau în timpul exercițiilor fizice.

Aspect mai atrăgător

Aspect mai atrăgător

Pentru unii bărbați, părul de pe piept chiar îi poate face să arate ca Yeti și să se simtă mai nesiguri în preajma femeilor. Iar dacă au mușchii definiți, o epilare pe piept la bărbați ar putea fi acel ceva ce le crește stima și încrederea în sine.

Creșterea performanței

Îndepărtarea părului de pe corp are un rol important pentru unele categorii de sportivi. De exemplu, la înotători, epilarea părului reduce rezistența la apă și poate îmbunătăți performanțele în timpul înotului.

Exprimarea personalității

La fel ca și coafurile, părul facial sau îmbrăcămintea, epilarea pe piept la bărbați este o formă de exprimare personală.

Piele mai netedă

Epilarea poate avea ca rezultat o piele mai netedă, pe care unii bărbați o pot găsi atrăgătoare. De asemenea, poate reduce iritația cauzată de frecarea părului de pe piept de îmbrăcăminte.

Preferințele partenerilor

Deși este esențială prioritizarea propriilor preferințe, unii bărbați pot alege să îndepărteze părul de pe piept în funcție de preferințele partenerilor.

Părul de pe piept la bărbați – îndepărtarea parțială

Epilarea pe piept nu trebuie să fie totală; există opțiuni pentru îndepărtarea parțială a părului de pe piept la bărbați, permițându-le să obțină un aspect mai îngrijit fără a-și elimina complet părul.

Tunsul părului de pe piept este o opțiune excelentă pentru cei care caută o schimbare subtilă. Folosind un aparat de tuns, părul de pe piept la bărbați poate fi scurtat pentru un look mai îngrijit.

Iată alte câteva metode de epilare pe piept la bărbați, cu argumente pro și contra.

Metode de epilare pe piept la bărbați

Lama de ras

Dintre argumentele pro se numără comoditatea, costurile mici, rapiditatea și lipsa de durere.

Dintre argumentele contra, o epilare pe piept la bărbați cu lama de are mai multe dezavantaje, dintre care rănirea este dintre cele mai neplăcute, urmată de creșterea părului după 1-3 zile, iar anumite fire de păr să crească sub piele.

Metode de epilare pe piept la bărbați

Epilarea cu ceară

Epilarea cu ceară îndepărtează părul cu tot cu rădăcină și te poți bucura de rezultate o perioadă mai lungă de timp. La mare parte dintre bărbați părul de pe piept crește în 2-3 săptămâni, deși unii ar putea fi mai norocoși și le-ar putea crește după 5-6 săptămâni.

Deși, cu timpul, părul se va rări dacă este epilat doar cu ceară, nu trebuie să negăm ce experiență traumatizantă poate fi pentru mulți bărbați. Având fire de păr mai puternice, și înroșirea și iritarea pielii sunt pe măsură, ca să nu spunem de durerea insuportabilă, cel puțin la primele ședințe de epilare cu ceară.

Cremă depilatorie

Părul de pe piept la bărbați poate dispărea temporar și cu creme depilatoare. Acestea dizolvă părul aflat la suprafața pielii, ceea ce face acest tip de epilare mai sigur decât cel cu lama de ras. Însă rezultatele vor fi tot la fel de scurte: 1 până la 3 zile.

În vreme ce este o opțiune economică, crema depilatorie are totuși dezavantajul că dă bărbaților prea multă bătaie de cap în plus, aproape zilnică. În plus, pentru bărbații cu părul aspru poate să nici nu fie eficientă.

Epilare definitivă pe piept la barbati cu laser

Știința a progresat, din fericire și, încă din anii ‘70 a fost testată cu succes tehnologia laser pentru epilare.

Deja milioane de femei folosesc în lume epilarea cu laser iar rezultatele sunt incontestabile. Odată urmat un tratament complet, femeile, dar și din ce în ce mai mulți bărbați preferă să uite de grija părului nedorit pentru luni de zile la rând. Unii se pot bucura de rezultate permanente, însă majoritatea au nevoie de 1-2 ședințe anuale de întreținere pentru a uita de grija creșterii părului un an întreg.

Dezavantajul este că este și cea mai costisitoare metodă de epilare pe piept la bărbați. Pentru bărbații cu pielea și părul deschise la culoare sau la polul opus cu părul și pielea închise la culoare, epilarea laser poate fi ineficientă cu un laser neprofesional.

Cu apariția laserului cu diodă însă și bărbații cu pielea prea deschisă (și părul de pe piept blond) sau bărbații cu pielea măsliniu închis (și părul de pe piept brunet) se pot bucura de epilare cu laser la fel ca și ceilalți care au o piele contrastantă față de piele.

Iată ce ne-a mărturisit unul dintre clienții noștri despre experiența lui de epilare definitivă pe piept la bărbați:

„Obișnuiam să mai fac glume când vedeam câte un bărbat prea epilat în vreo revistă de bărbați sau pe Instagram. Recunosc acum că poate mă enerva puțin atitudinea lor plină de încredere, însă, într-o vară, când m-am umplut de coșuri dureroase pe piept, m-am decis să îmi pun la îndoială credințele limitative. Văzându-l în plus pe David Popovici la cursele de înot mi-am dat seama că lipsa părului de pe piept nu-mi va știrbi masculinitatea. Și așa am ales să fac un tratament de epilare cu laser diodă, pentru că celelalte opțiuni nu intrau în calcul pentru mine.

Acum îmi vine să râd de prejudecățile pe care le aveam și zâmbesc puțin în colțul gurii când mai aud pe cineva că o epilare pe piept la bărbați este pentru cei prea preocupați de aspectul lor fizic.

Sunt foarte mulțumit de decizia mea. Recunosc că nu sunt rezistent la durere, iar epilarea cu laser a fost ca și cum m-aș fi dus la un tratament cosmetic. Nu a fost dureroasă și nici nu a costat mult, cum mă așteptam.”

Alex Dumitrescu