Cele mai neatrăgătoare riduri de expresie de pe față feței dispar ca prin minune după injectarea cu Botox. Toxina botulinică este, într-adevăr, o substanță cu o capacitate uimitoare, care nu se compară cu niciun produs cosmetic sau medical.

Însă, pe măsura puterii acestei neurotoxine care fascinează de peste 30 de ani comunitatea medicală, trebuie să știi că există un set de reguli extrem de importante ce trebuie urmate în mod special în primele 7 zile. Astfel, te recuperezi mai repede, iar efectul său este la cote maxime.

Contraindicații Botox

Înainte să afli ce reguli trebuie să respecți după injectarea cu Botox, scutește o vizită la medicul estetician și află dacă poți face procedura și nu te încadrezi la una dintre următoarele contraindicații Botox:

  • ești însărcinată sau alăptezi;
  • în ultimele două săptămâni ai luat medicamente antiinflamatorii precum Aspirina, Aspenter, Plavix, Clexane, Sintrom sau alt anticoagulant/antiagregant plachetar. Motivul pentru care administrarea acestor medicamente este pe lista de contraindicații Botox este pentru că riscul să faci vânătăi după injectare este mult mai crescut.
  • ai o afecțiune precum scleroză multiplă, miastenia gravis sau orice altă afecțiune ce implică o forță musculară slăbită.
  • ai o infecție de orice fel la nivelul feței.
  • ești alergică la albumină sau sursă umană, adică la componentele utilizate în prepararea toxinei botulinice

În afară de aceste contraindicații pentru Botox, e bine să știi că adolescenții care nu au împlinit 18 ani, nu pot face injectarea fără acordul părinților.

Nici persoanele cu vârsta peste 65 ani nu ar trebui să face injectare cu Botox din simplul motiv că efectul asupra lor va fi nesemnificativ.

Indicații după injectare Botox

Acum că ai aflat ce contraindicații Botox sunt, nu strică să știi și ce indicații după injectare Botox sunt. Poate par ceva cam multe ca număr, însă, dacă vrei să te bucuri de rezultatul maxim al toxinei botulinice, trebuie și puțină disciplină. Mai ales în primele 24 de ore.

Înclinarea sau poziția corpului la orizontală

Una dintre principalele indicații după injectare cu Botox este să ții corpul în poziție dreaptă, fără să faci aplecări și înclinări.

Ai putea fi tentată să te duci acasă, să te întinzi pe canapea și să te uiți la un film, însă este foarte important ca în primele 4 ore după injectarea cu Botox să ții capul în poziție verticală. Te poți relaxa, însă e bine să alegi o poziție verticală în picioare sau pe scaun și să amâni câteva ore relaxarea într-un hamac, șezlong sau pat.

La fel de important este să nu te apleci cu capul în jos, să nu faci răsuciri de cap și nici să nu faci expresii faciale exagerate precum încruntare, zâmbete și mirare.

Sport după botox

Exercițiile fizice în primele 24 de ore sunt unele dintre principalele contraindicații. Motivul este că toxina botulinică se poate răspândi în alte părți ale corpului, reducând astfel eficacitatea în zona unde a fost injectată.

În plus, efortul fizic este contraindicat pentru că poate prelungi recuperarea și poate stimula apariția de umflături și vânătăi. În general, fiecare medic recomandă fiecărui pacient în parte ce perioadă ar trebui să întrerupă mersul la sala de sport și activitățile fizice precum alergarea. Recomandările doctorilor variază, în medie, pentru o întrerupere a efortului fizic timp de 1-2 săptămâni.

Solar după Botox (și alte tipuri de expunere la căldură)

Acțiunea căldurii excesive are o influență negativă asupra toxinei botulinice injectate pentru reducerea ridurilor cel puțin câteva zile, până Botoxul se stabilizează în mușchi. Așadar amână și tu acel solar după Botox cel puțin o săptămână după procedură.

Să stai expusă unui soare puternic, să mergi la saună sau solar după Botox sunt pe lista ta de contraindicații pentru cel puțin șapte zile. Nici să faci băi fierbinți sau să lași aburul de la mâncărurile pe care le gătești să-ți atingă fața nu sunt indicate. Căldura dilată vasele de sânge, iar efectul tratamentului va scădea.

Alcool după Botox

Un pahar de alcool după Botox în timp ce te uiți la emisiunea ta preferată probabil nu îți va afecta rezultatele. Însă, atât doctorii, cât și producătorii Botoxului nu recomandă consumul de alcool cu 24 de ore înainte și după injectare.

Alcoolul are proprietăți de anticoagulare a sângelui și vasodilatație, iar asta îți încetinește recuperarea. În plus, alcoolul în exces favorizează apariția de vânătăi și umflături în zona în care s-a făcut injectarea. Cu alte cuvinte, nu e strigător la cer dacă bei puțin alcool după Botox, însă, dacă te poți abține și bei apă te ajută mai mult la recuperare.

Și cafeaua, și alimentele prea sărate sau cu un conținut mare de zahăr au un efect negativ asupra recuperării după injectarea cu Botox. Alege să mănânci sănătos și desigur, alege să nu fumezi, căci acest obicei afectează migrarea Botoxului și îngreunează recuperarea.

Medicamente înainte și după botox

Cum este specificat și în introducerea articolului, la secțiunea contraindicații Botox, nu alege să faci injectarea cu toxina botulinică dacă în cele două săptămâni anterioare procedurii ai luat medicamente antiinflamatorii precum Aspirina, Aspenter, Plavix, Clexane, Sintrom sau alt anticoagulant/antiagregant plachetar.

Motivul pentru care administrarea acestor medicamente este pe lista de contraindicații Botox este pentru că riscul să faci vânătăi după injectare este mult mai crescut.

Evită să iei aspirină sau analgezice precum ibuprofenul și după injectarea cu Botox, cel puțin timp de 24 de ore după procedură.

Unii doctori recomandă administrarea de paracetamol pentru eventualele dureri de cap după injectarea cu Botox.

Dușuri botox

Poți face duș în prima zi după injectarea cu Botox, însă evită să îl faci în primele 4 ore. Dacă faci dușuri fierbinți de obicei, renunță la acest obicei și alege să te speli cu apă caldă, pentru a preveni eventuala migrare a Botoxului din zonele unde a fost injectat.

Spălarea părului după injectarea cu Botox

Deși nu există contraindicații ferme, legate de spălarea părului în aceeași zi, unii doctori recomandă să te abții de la spălarea părului timp de cel puțin două zile după ce ați făcut tratamentul cu Botox. Apoi, ideal este să te speli pe cap ca la coafor (cu capul înclinat ușor pe spate) timp de o săptămână.

Cum să-ți îngrijești fața după tratamentul cu Botox

Cu atâtea contraindicații, probabil ești preocupată cum îți vei îngriji fața în zilele imediat următoare după injectarea cu Botox.

Machiajul

Deoarece efectele Botoxului nu sunt imediate, trebuie să acorzi timp toxinei să acționeze asupra mușchilor feței. Așa că, una dintre indicații după injectare cu Botox este să nu îți atingi sau freci fața. Machiajul îl poți aplica după 24 de ore după injectarea cu Botox.

Îngrijirea feței după injectarea cu Botox

Poți folosi în continuare aceleași demachiante, exfolianți și creme hidratante pe care le folosești în mod obișnuit. Aceste produse nu-ți vor afecta rezultatele. Din contră, acestea chiar pot îmbunătăți rezultatele dacă aceste produse sunt potrivite pentru pielea ta.

Totuși, fața trebuie să o speli cu apă călduță și să o îngrijești cu mișcări blânde. Crema se aplică doar cu mișcări foarte ușoare și ascendente. Ideal este să folosești spray cu apă termală și cremă cu factor de protecție solară cât mai des pe zona injectată. De fapt, folosirea unui produs cu SPF 50 este una dintre acele indicații după injectare cu Botox care contează.

Ce efecte secundare pot apărea după injectarea cu Botox

Un tratament cu toxină botulinică are rareori efecte secundare. Botoxul a fost retehnologizat, astfel încât efectele adverse să fie aproape zero.

Totuși, unii pacienți au o durere de cap ușoară după injectarea cu Botox în mușchii frunții. Durerile de cap pot dura de la câteva ore până la câteva zile. Conform unui studiu din 2001, aproximativ 1% dintre pacienți pot prezenta dureri de cap severe care pot dura o zi, între pot avea durate și mai mari până să înceapă să dispară progresiv.

Sunt aceleași contraindicații după injectarea cu Botox pentru riduri și pentru alte tratamente cu Botox?

Deși poate părea surprinzător, jumătate din dozele de Botox sunt folosite pentru tratarea unor afecțiuni medicale.

Allergan, compania care a creat Botoxul, deține aproape 800 de brevete pentru utilizări ale substanței în tratamente precum strabismul, zâmbetul gingival, transpirația excesivă, spasme severe ale gâtului etc.

Injectarea cu Botox pentru riduri este întotdeauna la nivelul feței. Prin urmare, o bună parte din reguli diferă atunci când Botox este injectat pentru transpirație excesivă la subraț sau pentru o afecțiune precum sexul dureros.

Pentru că sunt sute de afecțiuni tratate cu toxina botulinică e firesc să fie diferite contraindicații, în funcție de zonele corporale. Însă o parte dintre recomandările din acest articol sunt valabile pentru injectarea Botoxului pentru afecțiuni precum strabism sau zâmbet gingival.

Te așteptăm în clinică pentru tratamente anti-îmbătrânire cu Botox

Programează-te acum și ai acces la cele mai noi și avansate tratamente estetice.

Beneficiază de tratamente cu Botox care îți redau aspectul tânăr mult dorit. Programează-te acum și îți oferim GRATUIT consultația cu unul din esteticienii clinicii.

Programează-te acum!

COMPLETEAZĂ FORMULARUL

consultant beauty medlink
Raluca
Beauty Specialist Medlink

"*" indicates required fields

Prin completarea formularului sunt de acord cu Termenii și Condițiile și că urmează un reprezentant al Clinicii Medlink să mă apeleze.