Din cele aproximativ 3000 de leziuni pe care le avem la nivelul pielii, de-a lungul vieții, majoritatea sunt vindecate fără a lăsa urme. O mică parte totuși se transformă în cicatrici mai mici sau mai mari. Când sunt vizibile și inestetice, deja produsele cosmetice sunt într-o misiune imposibilă. Nu însă și consacratul tratament cu plasmă îmbogățită cu trombocite (PRP).
Cunoscut și ca Vampire Facial, PRP sau terapia vampir pentru față, acest tratament este minim invaziv și uimitor de eficient. Și nu doar pentru cicatricile lăsate de o acnee severă sau varicelă, ci și pentru riduri fine sau mai pronunțate, acnee obișnuită și pigmentări ale pielii.
Tratamentul constă în recoltarea unei cantități mici de sânge din care este extrasă apoi plasma bogată în trombocitele (PRP). Aceasta este de fapt ingredientul special pe care îl ai deja în corp și care va produce vindecarea. Fiind un produs biologic la care nu sunt adăugate alte substanțe sintetice tratamentul are marele avantaj că nu provoacă reacții alergice și nu are efectele secundare nedorite care pot apărea în terapii cu laserele fracționate sau ablative, peelingurile chimice sau alte proceduri de dermabraziune.
Acest binecunoscut tratament cu plasmă a fost folosit cu succes de foarte mulți ani, însă a devenit popular odată cu Kim Kardashian, care și-a documentat video intervenția. Terapia este însă în uz de mulți ani și este rezultatul a peste 50 de ani de rezultate în tratarea a nenumărate afecțiuni medicale. Terapia a devenit foarte cunoscută după utilizarea sa cu succes în recuperarea rănilor sportivilor de performanță. Astăzi, când scapi de cicatrici cu această terapie cu plasmă, de fapt beneficiezi de un lung parcurs progres și colaborare în domeniul medical. Injecțiile cu plasmă (PRP) sunt folosite în peste 200 de afecțiuni medicale dintre cele mai diverse: de la chelie, la afecțiuni ginecologice, dentare sau ortopedice. În toate aceste afecțiuni, terapia stimulează regenerarea celulelor sănătoase și repară și vindecă țesuturile într-un ritm accelerat.
Prin această terapie, țesuturile care formează cicatricile vor fi reînnoite cu altele noi și sănătoase, astfel încât tu să te bucuri de o piele mai sănătoasă, mai netedă și mai atrăgătoare.
Cum se explică faptul că un tratament cu plasmă elimină sau estompează mult cicatricile?
Trombocitele sunt celule sanguine minuscule care ajută la procesul de coagulare. Trombocitele au, de asemenea, proteine speciale numite factori de creștere care ajută la procesul de vindecare. Plasma bogată în trombocite este numită așa deoarece este un amestec de lichid incolor găsit în sânge, cunoscut sub numele de plasmă, cu o concentrație mai mare de trombocite și factori de creștere decât ceea ce se găsește în mod normal în sânge.
Cum ajută injecțiile cu PRP la minimizarea cicatricilor?
Factorii de creștere benefici din trombocite ajută la crearea de noi vase de sânge și la regenerarea țesuturilor. Terapia cicatricilor cu injecții cu plasmă (PRP) minimizează sau elimină cicatricile prin stimularea celulelor țesutului conjunctiv numite fibroblaste și a celulelor epidermice numite keratinocite. Când aceste celule sunt produse într-o cantitate mai mare, se produce colagen nou.
Iar când te tai și pielea ta rămâne fără urme după vindecare, colagenului din corp ar trebui să-i fii recunoscătoare. Colagenul este cea mai abundentă proteină din corpul uman și se ocupă, printre altele, cu producerea de țesut cutanat nou și sănătos. Iar când faci un tratament cu plasmă, de fapt este stimulată producerea de colagen nou care înlocuiește țesuturile cicatricilor inestetice cu țesuturi noi și sănătoase. Așa se face că pielea ta este întinerită și regenerată, iar cicatricile se estompează vizibil.
Cum decurge o ședință de tratament cu plasmă?
Un cadru medical recoltează sânge într-o eprubetă, care apoi este centrifugată timp de 10 minute într-un dispozitiv special. Astfel, sângele va fi separat în trei straturi: celule roșii, plasma săracă în trombocite și plasma bogată în trombocite (PRP). Aceasta din urmă este ingredientul secret care va fi extras într-o seringă și injectat în mai multe zone ale feței. O ședință de tratament cu plasmă este însoțită la mai multe clinici de o intervenție cu un dermapen, un dispozitiv cu microace care are o contribuție semnificativă la rezultatele finale.
Înainte de procedură este aplicată o cremă anestezică, astfel încât durerea nu este percepută. După ce efectul anestezic trece, poți resimți un disconfort temporar. Pentru majoritatea pacientelor, semnele înțepăturilor trec în decurs de 24 de ore, nefiind nevoie de întreruperea activităților obișnuite. Pentru o foarte mică parte, pot trece 2-3 zile până la dispariția micilor semne lăsate de înțepături. Întreaga ședință de terapie vampir durează între 30 și 50 de minute, de la început până la final.
Ce tipuri de cicatrici sunt vindecate într-un tratament cu plasmă?
Conform studiului amplu, „The evidence behind the use of platelet-rich plasma (PRP) in scar management: a literature review”, iată ce rezultate are cunoscuta terapie cu plasmă pentru diferitele tipuri de cicatrici.
Cicatricile atrofice
Acestea sunt cele mai comune tipuri de cicatrici și e imposibil să nu le fi văzut pe tenul unor persoane care au suferit de acnee severă sau varicelă.
Cicatricile atrofice sunt tratate cu rezultate excelente când un tratament cu plasmă este folosit în asociere cu microace (microneedling). De aceea, aproape toate clinicile fac această terapie folosind un dermapen, un dispozitiv ce seamănă cu un stilou cu mai multe ace fine în varf. Acestea provoacă niște microleziuni la nivelul pielii, dându-i semnal să producă mai mult colagen pentru a vindeca aceste microrăni. Colagenul astfel produs va face pielea mai netedă și mai fină. Și odată cu asta va elimina sau reduce cicatricile, ridurile, petele și chiar și vergeturile.
Dacă ai în plan să urmezi un tratament cu plasmă și dermapen, te poți aștepta ca după 3 ședințe cicatricile să fie reduse în proporție de 70 – 80 %. De fapt, deși după 2 săptămâni de la prima ședință vei vedea rezultate, însă vindecarea în profunzime este după 3 ședințe de tratament cu plasmă. De aceea, este important să le urmezi pe toate 3 și să nu întrerupi după prima sau a doua ședință.
Cicatricile chirurgicale
După cum indică și numele, cicatricile chirugicale rezultă în urma unei operații chirurgicale. După ultimele studii, pacienții care fac tratament cu plasmă (PRP) pentru acest tip de cicacitrici au constatat că rezultatele sunt mulțumitoare. Însă, când este folosit în asociere cu procedurile de grefare întreprinse cu laserul fracționat, non-ablativ, rezultatele sunt vizibil mai bune. Textura, culoarea și conturul acestor cicatricilor sunt uniformizate, iar pacienții foarte mulțumiți de aspectul final.
Cicatricile contractile
Acestea se formează cel mai des în urma arsurilor (de diferite cauze) ale pielii.
Rezultatele unui tratament cu plasmă pentru aceste tipuri de cicatrici nu a fost suficient de riguros documentat, existând doar un mic număr de studii. Fapt pentru care dermatologii și medicii esteticieni sunt încă rezervați să îl recomande.
Cicatricile cheloide
Cicatricile cheloide au tendința de a avea o componentă genetică, ceea ce înseamnă că dacă unul dintre părinți sau ambii au avut astfel de cicatrici, este posibil ca și tu să ai.
Multă vreme nu au existat studii de nivel înalt care să dovedească suficient de clar rezultatele pe care această terapie cu plasmă îl are pentru cicatricile cheloide. În general, cicatricile cheloide sunt mai greu de tratat, mai ales dacă sunt mai vechi. Studiul amplu menționat mai sus menționează că, după standardul Kyoto Scar Assessment Scale (KSAS), 61% pacienții au obținut rezultate excelente, 24% rezultate bune, 3% medii și 12% slabe.
Unele clinici estetice folosesc un tratamente injectabile ce constau în infiltrații de substanțe cortizonice și citostatice. Alternativ, mai sunt tratate cu laser vascular sau laser cu lumină fracționată.
Pentru cine nu este indicat acest tratament cu plasmă?
Fiind o terapie care se bazează pe ideea că organismul are capacitatea de a se vindeca singur cu propria plasmă, este indicat să ceri sfatul unui dermatolog. Acesta va ști istoricul tău medical și va fi cel mai în măsură să îți recomande sau nu acest tratament.
În general, acesta este contraindicat persoanelor care suferă de boli de sânge sau iau medicamente anticoagulante. Și persoanele care suferă de cancer, boli de tiroidă și infecții acute sau cronice nu sunt buni candidați pentru terapia aceasta. La fel și persoanele care abuzează de tutun, alcool sau droguri.
De ce ai face un tratament cu plasmă pentru cicatrici?
Această terapie are deja rezultate dovedite în studii clinice ample că reduce semnificativ cicatricile lăsate de acneea severă sau varicelă. Odată cu atenuarea lor în proporție de 70-80%, pacientele care au urmat acest tratament cu plasmă au fost încântate că au găsit în sfârșit soluția pentru a scăpa de cicatricile inestetice. În plus, tratamentul a venit cu o sumedenie de alte beneficii: însănătoșirea naturală a tenului atenuarea ridurilor, dispariția sau reducerea vizibilă a acneei și petelor pigmentare.
Testul acestei terapii este răbdarea. Rezultatele terapiei nu se văd pe loc, ci abia în decurs de 2 săptămâni după prima ședință de tratament cu plasmă. În plus, pentru o vindecare la potențialul maxim este nevoie de 3 ședințe la distanță de 3-4 săptămâni distanță între ele.
Partea bună este că acest tip de tratament cu plasmă este minim invaziv și nu implică durere. Durează aproximativ 30-50 de minute, iar recuperarea este rapidă, pacientele putând să revină la programul lor obișnuit imediat după injectare.