Obsesia noastră de a arăta și de a ne simți mai tineri nu este tocmai nouă. Timp de secole întregi omenirea a fost extrem de interesată de ceea ce este rejuvenarea facială. Cu alte cuvinte, să păcălească cumva timpul și să îl dea înapoi sau cel puțin să-l înghețe.

Se spune că faimoasa Cleopatra ar fi făcut baie în lapte pentru a-și păstra tinerețea, iar femeile din epoca elisabetană purtau pe față felii subțiri de carne pentru a scăpa de riduri. Iar exploratorul spaniol Juan Ponce de Léon s-a zvonit că era în căutarea „fântânii tinereții” când a descoperit Florida.

O vreme a fost la modă termenul de „anti aging”. Astăzi, tot mai des auzim de formularea „rejuvenare facială”. Descoperă, în cele ce urmează, ce este rejuvenarea facială și ce tipuri de îngrijire și tratamente faciale profesionale fac o femeie cu un ten cu semne mai discrete sau mai evidente de îmbătrânire să strălucească din nou.

Ce este rejuvenarea facială?

Termenul de „rejuvenare facială” înseamnă folosirea unor tehnici de întinerire a pielii dovedite științific că au efect.

După zeci de ani de studii și cercetări în domeniul dermatologiei, unele substanțe (în anumite concentrații) și proceduri medicale au dovedit deja că, urmând rutine și tratamente faciale profesionale, femei de 40 de ani pot arăta de 20, așa cum cele de 70 de ani pot arăta de 50.

Comparativ cu conceptul de anti aging, rejuvenarea facială presupune o întinerire vizibilă a tenului, nu doar o întârziere a îmbătrânirii, pe care îl implică termenul de „anti aging”.

Sigur că ceea ce este rejuvenarea facială prin îngrijirea tenului acasă cu anumite dispozitive și substanțe nu este echivalentă cu rezultatele de întinerire obținute prin tratamente noninvazive precum lasere și injectabile cu acid hialuronic și Botox sau operații chirurgicale.

Ce este rejuvenarea facială acasă

Nenumărate produse cosmetice și dispozitive promit să aducă efecte de întinerire chiar în confortul propriei case. De la ingrediente ce se aplică pe față precum peeling-uri, seruri până la dispozitive mecanice și electronice promit ceea ce este rejuvenarea facială făcută acasă.

Îngrijirea tenului la domiciliu este mai puțin costisitoare și mai puțin vizibilă comparativ cu ce este rejuvenarea facială făcută de medici specialiști într-o clinică. Însă, îngrijirea tenului acasă este absolut necesară pentru a arăta cât mai radiantă și cu un ten cât mai impecabil.

Iar atunci când îngrijirea tenului făcută acasă este completată de tratamente faciale profesionale se întâmplă invariabil un fenomen. Apropiații și cunoscuții nu se pot abține să nu întrebe care este secretul tenului tău frumos.

Îngrijirea tenului cu produse AHA și BHA

AHA (alfa hidroxiacizi) și BHA (beta hidroxiacizi) sunt exfolianți chimici ce pot fi cumpărați din magazine și farmacii și care reduc considerabil acneea, petele solare, ridurile etc. Folosite corect și pe termen lung, acestea duc la ceea ce este rejuvenarea facială care face parte din rutina de îngrijire a tenului.

Produsele AHA și BHA trebuie folosite în anumite concentrații, o mare parte având un efect foarte puternic și fotosensibil. De aceea nu trebuie folosite fără o documentare riguroasă sau fără recomandarea unui dermatolog.

Dispozitive de microneedling

Dispozitive de microneedling

Microneedling-ul este o procedură prin care se crează microleziuni în stratul exterior și mediu al pielii. Aceste leziuni minuscule determină corpul să producă colagen nou și, în timp, să ofere pielii un aspect întinerit.

Dispozitivele casnice de microneedling pot fi folosite pentru îmbunătățirea laxității pielii, ridurilor fine și aspectului neuniform al tenului, potrivit unui mic studiu publicat în 2018. Însă nu oferă nici pe departe rezultatele unui dispozitiv de microneedling profesional (precum Dermapen), folosit într-un cabinet medical. În plus, aceste dispozitive sunt contraindicate pentru cei cu acnee, eczeme, psoriazis sau orice altă boală de piele.

Alte dispozitive

Există nenumărate dispozitive care se pot încadra în ceea ce este rejuvenarea facială. Majoritatea dintre ele sunt specializate pentru diverse afecțiuni.

Printre dispozitivele premiate se numără, de exemplu, aparatul casnic suedez, numit IRIS. Compania producătoare, FOREO declară că aparatul reduce cu 70% cearcănele, cu 43% ridurile și fortifică cu 51% pielea de sub ochi.

IRIS este doar unul dintre sutele, poate chiar miile de dispozitive de anti aging și întinerire facială disponibile. Aparate de lifting facial, de masaj, de exfoliere și multe altele sunt disponibile la o simplă căutare pe Google.

Ce este rejuvenarea facială făcută de specialiști într-o clinică medicală

Ce este rejuvenarea facială făcută de specialiști într-o clinică medicală

Când știința și medicina merg mână în mână, atunci vei avea parte de ceea ce este rejuvenarea facială profesională la cel mai înalt nivel.

Rezultatele sunt mult mai spectaculoase, încât tot mai multe tinere și femei mature dau fuga să-și facă rapid și accesibil tratamente faciale profesionale pe care în trecut doar vedetele și femeile bogate și le permiteau.

Ce este rejuvenarea facială într-un cabinet medical diferă mult de ceea ce este rejuvenarea facială acasă.

Iată câteva tratamente faciale profesionale care sunt la cea mare căutare în prezent.

Terapia Vampir

Terapia Vampir (sau PRP) produce un efect de regenerare naturală a pielii, având ca ingredient principal propria ta plasmă bogată în trombocite, obținută după recoltarea sângelui și centrifugarea sa.

Este unul dintre acele tratamente faciale profesionale ce este eficace pentru o varietate de provocări ale tenului. Printre acestea se numără petele pigmentare, ridurile, cearcănele, porii dilatați sau o piele excesiv de uscată sau grasă.

În clinica Medlink, de exemplu, terapia Vampir este realizată cu Dermapen 4 în locul acelor, pentru a reduce durerea și pentru un efect mai amplu.

Dermabraziunea

Prin dermabraziune se îndepărtează straturile de celule moarte ale pielii folosind un instrument special. Această procedură ajută la reducerea cicatricilor postacneice profunde și a petelor pigmentare de pe față. Dacă este efectuat corect și de către un medic, acest tratament de întinerire și îngrijire a pielii face pielea mai frumoasă și mai fină.

Mezoterapia facială

Mezoterapia facială este o procedură în care medicul injectează mai anumite substanțe cu rol de regenerare a pielii în stratul mediu al pielii. În unele clinici, mezoterapia se face cu ace, în altele se face cu un dispozitiv precum Dermapen 4, care seamănă cu un stilou cu microace în vârf și care face o micropuncție și mai eficace.

Acest tratament facial este potrivit pentru imperfecțiuni ale pielii precum cicatrici, pete, ten neuniform, riduri sau cu orice alte semne de îmbătrânire ale pielii.

Fotorejuvenare

În fotorejuvenare se utilizează lasere, lumină pulsată intensă sau terapie fotodinamică pentru a trata afecțiunile pielii și pentru a elimina efectele fotoîmbătrânirii, cum ar fi ridurile și petele.

Acțiunea echipamentelor cu laser sau lumină fotopulsată este în profunzime, fapt pentru care se aplică adeseori cremă anestezică pentru confortul pacienților.
Laserele fracționate precum Erbium YAG/Co2 fracțional sunt în general folosite pentru a reface suprafața pielii și a atenua cicatricile postacneice, petele pigmentare și ridurile fine.

Lifting facial (chirurgical sau nechirurgical)

Profhilo este unul dintre cele mai apreciate tratamente faciale profesionale pentru tenurile mature, care și-au pierdut elasticitatea.

Tratamentul presupune injectarea de acid hialuronic (AH) într-o concentrație de trei ori mai mare decât orice alt tip de AH. Fiind un tratament injectabil, AH ajunge în stratul mijlociu al pielii, unde stimulează puternic producția de colagen și elastină, lăsând o piele mai fermă și vizibil întinerită.

Alte tipuri de tratamente

Mai există și alte tratamente precum precum HIFU (high intensity focused ultrasound), cele pe bază de radiofrecvență, oxigen, sau cele cu substanțe deja faimoase precum Botox și acid hialuronic. Există chiar și un tratament care se face pe baza unui profil ADN, prin care se personalizează rutina de îngrijirea tenului, tratamentele faciale profesionale și planul de nutriție.

Concluzie

Dermatologia a evoluat incredibil. Ce este rejuvenarea facială astăzi nu se compară cu ceea ce era în urmă cu 100 de ani. Studiile clinice și măsurătorile științifice sunt motivul pentru care în prezent, aproape orice nemulțumire ai legată de tenul tău, sunt șanse foarte mari să poți alege deja din mai multe tipuri de tratamente faciale profesionale de ultimă generație. Cicatricile, acneea, petele pigmentare, ridurile sau pielea ternă pot fi tratate acum cu succes.

Deși poate lua diverse forme, de la îngrijirea tenului la tine acasă până la tratamente faciale profesionale, cert este că ceea ce este rejuvenarea facială astăzi aduce uimire pentru persoanele care sunt dispuse să apeleze la știință pentru a lăsa în urmă conceptul de anti aging și să îmbrățișeze o întinerire vizibilă.