După mii de ani de folosit metode de epilare dureroase, provizorii și învechite, a apărut în sfârșit și o soluție permanentă: epilarea cu laser. Deși este o tehnologie disponibilă din ani ‘90, abia în ultimii ani a crescut în popularitate și în România. Însă, odată cu ea și o serie de mituri epilare definitivă au prins teren. Experții de la clinica Medlink din Craiova au auzit tot feluri de idei nefondate pe care le demontează pas cu pas, mai jos.
1. Epilarea cu laser nu este sigură
Îndepărtarea părului cu laser a fost perfecționată timp de peste 20 de ani, iar această idee este unul din cele mai mari mituri epilare definitivă. Datorită avansurilor tehnologiei, epilarea cu laser nu a fost nicicând mai sigură. Doar că regula de bază este ca un medic sau un tehnician autorizat să cunoască și să respecte foarte bine protocolul de folosire a echipamentului laser.
Ca orice altă procedură estetică, epilarea cu laser are mici riscuri, așa cum și epilarea cu ceară sau lama au. La majoritatea pacienților, cel mai mare disconfort perceput este unul similar cu atunci când pielea este ușor arsă de soare. Însă, minciunile conform cărora epilatul cu laser poate afecta organele interne sau provoca cancer de piele sunt complet demontate de numeroasele studii și cercetări.
2. Epilarea cu laser necesită doar una sau două ședințe
Epilarea cu laser funcționează cel mai bine atunci când părul este în stadiul de creștere anagenă. Adică părul aflat doar în primul dintre cele trei stadii de creștere ale sale. Din păcate, doar 20% din firele de păr de pe corp se află în acest stadiu de creștere în orice moment. Așa se face că prima ta ședință de epilare cu laserul va acționa doar asupra a 20% din părul tău nedorit, celelalte 80% fiind în stadiul catagen (de regresie) sau telogen (de stagnare). De aceea este nevoie de mai multe ședințe de epilare.
Unii oameni vor vedea rezultate excelente după o ședință, iar asta te-ar putea păcăli că este suficient. Acesta este unul dintre acele mituri epilare definitivă căruia îi poți cădea victimă ușor. În realitate, este nevoie între 4 – 10 ședințe de epilare pentru a avea rezultatele promise. Numărul ședințelor variază în funcție de culoarea pielii tale, vârstă, grosimea părului sau cât de adânci ai rădăcinile.
3. Epilarea cu laser nu este permanentă
O mică nuanță gramaticală poate crea confuzie și, de aici și acest mit pe lista de mituri epilare definitivă. „Definitiv” nu înseamnă „permanent”. Într-adevăr, prin procesul de epilare cu laser, firul de păr este distrus „definitiv”, dar nu „complet”. Corect ar fi să spunem că tratamentul de epilare cu laser este un tratament de „reducere permanentă a părului”, în care marele beneficiu este că firele rămase după tratament vor crește mult mai greu, vor deveni foarte subţiri şi depigmentate și vor ajunge să aibă un aspect fin, ca de puf.
În timp ce n-ar trebui să te aștepți ca epilarea să fie permanentă, pentru cei mai mulți pacienți este. Laserul distruge rădăcinile firelor de păr, însă unele rădăcini (foliculi) nu pot fi distruse din prima și este nevoie ca razele laserului să acționeze de mai multe ori până sunt complet distruse. Prin țintirea în mod repetat a foliculilor, laserul îi va distruge în cele din urmă și părul se va opri din creștere.
4. Epilarea cu laser este doar pentru femei
Acesta este poate unul dintre acele mituri epilare definitivă care ne amuză cel mai tare. De ce un laser ar funcționa pentru femei și nu ar funcționa pentru bărbați? Sigur că cel mai mare număr de pacienți în saloanele și clinicile care au servicii de epilare cu laser sunt femei.
E clar că societatea are exigențe mult mai mari pentru femei, însă și bărbații pot suferi de anxietate sau disconfort atunci când au păr nedorit pe spate, gât sau alte zone corporale. Este adevărat că bărbații au nevoie de mai multe ședințe de epilare, având în vedere că părul lor este mai des și mai puternic. Cert este că și ei, ca și femeile, pot scăpa de mai mult de 90% din părul nedorit de pe corp pentru o perioadă lungă de timp.
5. Epilarea cu laser e prea scumpă
Nu știm cum a ajuns acest mit pe lista de mituri epilare definitivă când, de fapt, adevărul este că o viață întreagă de epilat cu ceară sau lama este mai scumpă decât epilarea cu laser. Dacă te razi sau folosești creme depilatoare, cheltuiești aprox. 12 000 de lei de-a lungul vieții. Iar dacă te epilezi cu ceară la un salon de cosmetică plătești undeva la 80 000 de lei într-o viață.
În cazul epilării cu laser, ca femeie poți plăti între 4 000 lei și 12 000 lei pentru epilare laser pe tot corpul, în funcție de clinică sau oraș. Judecând prin prisma asta, epilarea cu laser nu este doar rentabilă, ci este o investiție foarte bună. Economisești și timp, și bani, obținând rezultate permanente. Un client la clinica Medlink, în Craiova, scapă de părul nedorit cu patru până la zece ședințe, fără să-și mai bată capul cumpărând consumabile sau stresându-se că nu poate arăta impecabil în situații imprevizibile.
În plus, având în vedere că tehnologia laser s-a ieftinit, multe clinici oferă servicii de epilare la prețuri accesibile, fără să fii nevoită să plătește un pachet pentru tot corpul. Așa se face că te poate costa 100 de lei ședința de epilarea inghinală și începând cu 500 de lei o ședință pentru tot corpul.
6. Epilarea cu laser nu se poate face vara
Nu este de mirare că acest mit se află pe lista de mituri epilare definitivă. Vara este un anotimp când te duci la mare sau stai mult mai mult expus la soare. Iar în cazul fotoepilării, puterea laserului este redusă. iar asta va însemna că vei scăpa de părul nedorit făcând mai multe ședințe decât e cazul.
Sigur că toamna și iarna sunt anotimpurile ideale pentru epilarea cu laser. Însă tratamentul de epilare cu laser poate fi făcut în orice perioadă a anului. Chiar și vara, cu condiția să folosești creme cu factor de protecție solară 50+. O altă soluție ar fi ca vara să epilezi zone pe care nu le expui în mod normal la soare, precum axila sau zona inghinală. Sau pur și simplu să aștepți venirea toamnei pentru face ședințele de epilare fără a avea grija de a evita expunerea la soare.
7. Epilarea definitivă cauzează infertilitate
Cu acest mit ușor de spulberat încheiem lista de mituri epilare definitivă. Nu doar specialiștii, ci și numeroase studii ne asigură că nu există niciun risc ca ovarele să fie afectate în timpul ședințelor de epilare cu laser, deoarece raza de acțiune a laserului este limitată la 4 mm sub piele și țintește numai foliculii de păr. Prin urmare, nu are cum să ajungă la organe și să le afectează. Laserele moderne care sunt acum disponibile în clinici sunt precise și acționează asupra pigmentului din foliculul de păr, fără a afecta țesuturile pielii din jur sau organele vitale.
Așadar, nu este niciun pericol să faci o epilare inghinală (inclusiv totală). Laserul pentru epilare nu este precum un laser care distruge tumori, așa că nu are cum să pătrundă prin peretele abdominal pentru a afecta ovarele. În plus, studii recente au dovedit că acțiunea laserului nu provoacă niciun fel de leziuni ale ADN-ului și nici mutații la nivel celular. Prin urmare, poți renunța fără griji la ceară și creme depilatoare și profita din plin de această tehnologie laser pentru epilare. Cu atât mai mult cu cât a fost testată și validată pentru mai bine de 50 de ani.