Care pot fi principalele motive care le fac pe femei să apeleze la vaginoplastie? O operație deloc dureroasă, fără riscuri majore, însă cu multiple beneficii.
Sarcina transformă corpul femeii. La fel și vârsta. După naștere, vaginul își pierde din fermitate. Devine mai sensibil și mai larg. Pe de altă parte, și înaintarea în vârstă afectează funcțiile vaginului. Nu mai simți plăcere în timpul actului sexual, scapi urină în mod incontrolabil.
Ce este vaginoplastia
Numim vaginoplastie procedura de întinerire a vaginului mărit și lipsit de elasticitate fie ca urmare a procesului de îmbătrânire, fie a nașterii. Astfel, vaginul e redimensionat, adică devine mai strâmt, și își recapată fermitatea și tonusul.
Operația de vaginoplastie nu este una complicată și durează, în medie, în jur de două ore. Medicul decide dacă e nevoie de anestezie locală sau generală și îți va explica în detaliu care sunt avantajele și dezavantajele ambelor tipuri de anestezie. Nu te vei externa imediat, vei rămâne sub supraveghere medicală cel puțin o zi.
Ce trebuie să faci înainte de operație
E foarte important să fii relaxată și odihnită. Organismul trebuie să fie hidratat. De asemenea, evită expunerea la soare sau la alte surse de bronzare.
Nu ai voie să consumi alcool cu câteva zile înainte de operație. Dacă ești fumătoare, fă tot posibilul să renunți la fumat pentru cel puțin una-două săptămâni.
Dacă ești sub tratament medicamentos sau iei suplimente alimentare, spune-i medicului. El îți va spune dacă e cazul să stopezi administrarea acestora pentru o anumită perioadă de timp.
Trebuie să îți calculezi foarte bine perioada de menstruație pentru că vaginoplastia nu se poate face în timpul ciclului menstrual.
Trebuie să fii pregătită să faci o serie de analize. Acestea sunt necesare pentru ca medicul să fie sigur că nu te expune la riscuri. Foarte posibil să ți se ceară și rezultatul unui test Babeș- Papanicolau efectuat în ultimul an.
Cum te afectează problema unui vagin slăbit
În primul rând, un vagin slăbit scade gradul de satisfacție sexuală. Nu mai simți actul sexual la fel de intens. Nici tu, nici partenerul. În plus, din cauza așa-numitelor bule de aer care pătrund în vagin, există posibilitatea ca vaginul să producă diferite zgomote. E neplăcut și stânjenitor.
Apoi, odată cu înaintarea în vârstă și slăbirea mușchilor vaginului, riști să scapi urină fără să vrei, incontrolabil. Ți se poate întâmpla chiar și atunci când strănuți.
O altă situație în care vaginul te avertizează că are o problemă e atunci când observi că nu mai poți folosi tampoane interne. Țesutul pereților vaginului e într-atât de subțiat, încât nu poate să susțină nici măcar un tampon vaginal.
Uscăciunea vaginală e o altă consecință a unui vagin slăbit, care nu-și mai îndeplinește funcțiile așa cum ar trebui.
După vaginoplastie, vaginul poate să redevină slăbit?
Efectele operației de vaginoplastie sunt permanente. Nu vei mai avea niciun fel de problemă similară cu vaginul pe tot parcursul vieții. Totuși, există o situație în care s-ar putea ca rezultatele vaginoplastiei să aibă de suferit: aceea în care ai făcut vaginoplastie, dar rămâi din nou însărcinată și treci printr-o nouă naștere. Acesta e și motivul pentru care medicii recomandă să faci vaginoplastie după momentul în care te-ai decis că nu mai vrei să mai faci și alți copii.
Ce obții după o operație de vaginoplastie
Sunt extrem de rare cazurile în care operația de vaginoplastie nu are rezultatele așteptate. Beneficiile sunt neprețuite. Îți recapeți încrederea în sine. Te vei simți mai feminină și mai atrăgătoare. Apetitul sexual va crește.
Însă vaginoplastia nu se face doar din considerente de ordin estetic. Sunt femei care au o constituție congenitală ușor anormală a vaginului. Altele se confruntă cu prolapsul uterin. Acestea sunt probleme de ordin medical, care pot fi rezolvate printr-o operație de vaginoplastie. La fel cum sunt și incontinența urinară sau problemele cauzate de menopauză.
Care sunt riscurile la care te expui printr-o operație de vaginoplastie
Aproape că nu există riscuri la vaginoplastie, mai ales dacă în perioada postoperatorie ai grijă să respecți întocmai recomandările medicale. În caz contrar, infecțiile reprezintă unul dintre riscuri. Alte riscuri sunt: alergie la substanța medicamentoasă folosită la anestezie, sângerări, echimoze, dureri, cicatrici. În oricare dintre situații, important este să anunți medicul.
E posibil să observi o anumită sensibilitate în zona genitală. Dacă persistă și după ce perioada de vindecare s-a încheiat, vorbește cu doctorul și explică-i în detaliu simptomele pe care le ai. Inclusiv în cazul în care simți disconfort în timpul actului sexual.
Un alt risc poate să apară atunci când vaginoplastia a fost făcută înainte de a naște. Asta înseamnă că la naștere există riscul ca perineul să se rupă ori canalul vaginal să se slăbească.
Nu uita că fiecare organism e diferit, deci poate exista riscul de a avea nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru o vindecare completă.
Ce trebuie să faci în perioada de recuperare
Rămâi sub supraveghere medicală o zi după vaginoplastie. Imediat după operație te vei simți slăbită. E firesc. Vei avea dureri suportabile. Oricum ți se vor administra și prescrie analgezice, astfel încât durerea să fie ținută sub control.
Ajunsă acasă, va trebui să ai grijă de tine. Ți se recomandă concediu și repaus câteva zile, între cinci și șapte zile. Nu forța, nu încerca să faci mișcări bruște. Chiar și după cele șapte zile, recomandarea este să fii precaută.
Activitatea sportivă și activitatea sexuală vor putea fi reluate cam la opt săptămâni după operația de vaginoplastie.
Nu ai voie să folosești tampoane interne până când vindecarea nu este completă. Igiena intimă este importantă, însă trebuie efectuată fără a agresa zona operată.
Evită consumul de alcool și fumatul pentru a nu îngreuna procesul de vindecare.
Există și alternative non-chirurgicale?
Rejuvernarea vaginală se poate face și non-chirurgical, numai că efectele nu vor fi permanente. Procedurile trebuie reluate la câteva luni distanță. Ceea ce înseamnă că e un dezavantaj, având în vedere faptul că vaginoplastia are efecte pe viață.
Prin tratamentele non-invazive cu laser și radiofrecvență se produce colagen și este îmbunătățiță circulația sanguină. Astfel, țesutul vaginului devine mai elastic și mai ferm.
O altă metodă folosită este terapia vampir, care folosește propriul sânge. Este un tratament natural, nu doar non-invaziv.
Odată cu operația de vaginoplastie se pot face și alte intervenții chirurgicale de refacere și întinerire a zonei intime, cum ar fi labioplastia, de exemplu. Indiferent de vârstă, tu trebuie să fii bine cu tine, să fii mulțumită și în acord cu ceea ce ești. Iar dacă orice aspect poate fi îmbunătățit printr-o procedură medicală chirurgicală, de ce să nu iei decizia cea mai potrivită pentru tine?