Mulți dintre pacienții noștri ne mărturisesc că nu se pot abține să nu-și stoarcă coșurile, uneori chiar și după ce rămas cu câteva cicatrici amintire. Probabil și tu ai remarcat că vindecarea coșurilor stoarse durează uneori mult mai mult decât dacă ai fi lăsat coșul în pace. Însă, dacă tot ai făcut greșeala, sunt câteva lucruri pe care le poți face pentru a reduce diversele riscuri de infecții și traumatizare.
În cele ce urmează îți vom prezenta sfaturile dermatologilor pentru o optimă vindecare a coșurilor stoarse, iar la final tratamentele profesionale medicale pentru atenuarea cicatricilor postacneice, acele cicatrici care se pot forma uneori în urma stoarcerii incorecte a coșurilor.
Înainte de a începe, iată însă părerea unei paciente, exprimată în comentariile unuia dintre clipurile noastre video de pe canalul nostru de YouTube.
„Nu pot să subliniez suficient de mult că, în cazul în care ai un coș care nu are un punct/ cap alb, nu trebuie stors sau forțat. Am avut prostul obicei de a stoarce coșurile care nu aveau acest vârf alb cu puroi și acum am cicatrici pe obraji.”
Vindecarea tipurilor de coșuri stoarse
Coșurile, fie că sunt albe (pustule) sau negre (comedoane deschise), sunt rezultatul blocajului porilor cu sebum și celule moarte ale pielii.
Stoarcerea ambelor tipuri de coșuri este contraindicată, însă la coșurile negre există un risc mai mic de a provoca inflamație și infecție prin stoarcere.
Iată câteva diferențe care influențează negativ vindecarea coșurilor stoarse:
Coșuri albe (pustule) sunt coșuri cu puroi. Stoarcerea lor poate împinge bacteriile și puroiul mai adânc în piele, provocând inflamație, durere și edem (umflare). Dacă vrei ca vindecarea coșurilor stoarse să fie cât mai lină, este foarte important să storci coșurile ținând cont de explicațiile din acest video.
Acest lucru poate duce la formarea de noduli sau chisturi, care sunt forme mai severe de acnee. De asemenea, stoarcerea coșurilor albe poate duce la răspândirea bacteriilor pe piele, provocând mai multe coșuri. În plus, dacă stoarcerea este făcută necorespunzător sau cu forță, poate provoca leziuni ale pielii, care pot duce la cicatrici permanente.
Pentru punctele negre stoarse, curățarea zonei și aplicarea unui tratament topic pot fi suficiente. Deoarece acestea sunt comedoane deschise, există un risc mai mic de a provoca inflamație și infecție prin stoarcere. Cu toate acestea, este totuși important să eviți stoarcerea lor pentru a preveni traumatismele pielii și cicatricile.
În urmă cu puțin timp am dedicat un articol special legat de stoarcerea coșurilor, în care am detaliat riscurile asociate, inclusiv de pericolul stoarcerii lor în triunghiul periculos.
Vindecarea coșurilor stoarse este problematică în aceste situații
Riscul de a rămâne cu urme sau cicatrici după stoarcerea coșurilor este mai mare în următoarele situații:
- Coșurile sunt inflamate – atunci când coșurile sunt roșii, dureroase sau pline de puroi, stoarcerea lor poate duce la deteriorarea țesutului înconjurător și, în cele din urmă, la formarea de cicatrici.
- Stoarcerea agresivă – aplicarea unei presiuni excesive asupra coșurilor poate cauza deteriorarea țesutului și poate favoriza formarea de cicatrici.
- Coșuri mari și profunde – coșurile mari sau nodulii adânci au un risc mai mare de a lăsa cicatrici dacă sunt stoarse, deoarece pot afecta mai multe straturi ale pielii.
- Predispoziție genetică -unele persoane au o predispoziție genetică la cicatrici și pot dezvolta cicatrici mai ușor după stoarcerea coșurilor.
Pentru a preveni formarea de cicatrici și a minimiza riscul de infecții, cel mai bine este să nu-ți pui problema de vindecare a coșurilor stoarse, ci să nu-ți storci coșurile din capul locului.
Dacă ești într-o perioadă cu erupții de coșuri, cel mai indicat este să mergi la un consult dermatologic, pentru că acneea poate avea multe cauze și este tratată profesional de către un medic dermatolog.
Nu ai vrea să încerci pe bâjbâite diverse tratamente găsite online când poți scăpa de acnee și totodată de anxietatea și depresia asociate acesteia având un protocol medical de ultimă generație recomandat de un dermatolog.
Ce ar trebui să faci pentru vindecarea coșurilor stoarse?
Dacă storci un coș, este important să faci tot ce îți stă în putință să previi infectarea. Iată câțiva pași pe care să-i urmezi pentru vindecarea coșurilor stoarse cu riscuri cât mai mici:
Curăță zona. Spală-te bine pe mâini și curăță cu mișcări blânde, folosind apă călduță și săpun. Acestea sunt utile la îndepărtarea bacteriilor și a excesului de sebum.
Aplică o soluție antiseptică sau antibacteriană. Aceasta poate ajuta la prevenirea infecției și poate accelera vindecarea. Poți folosi soluții pe bază de alcool, peroxid de hidrogen sau o cremă antibiotică.
Evită să atingi coșul stors. Nu-l atinge și nu-l mai stoarce, pentru a evita răspândirea bacteriilor și deteriorarea suplimentară a țesuturilor.
Aplică un tratament topic care conține ingrediente precum acid salicilic, peroxid de benzoil sau niacinamidă, pentru a ajuta la vindecarea coșurilor stoarse și la reducerea inflamației.
Păstrează zona curată și uscată. Spală-te pe față de două ori pe zi cu un săpun blând și aplică o cremă hidratantă non-comedogenică (care nu astupă porii).
Folosește protecție solară. Aplică un produs de protecție solară cu un factor de protecție solară (SPF) de cel puțin 30 pentru a proteja pielea de soare și a preveni hiperpigmentarea sau formarea de cicatrici.
Nu aplica machiaj. Fondul de ten și pudrele pot îngreuna vindecarea coșurilor stoarse și te poți trezi cu mai multe erupții cutanate.
Consultă un dermatolog. Dacă observi că un coș nu pare să se vindece sau sau devine mai inflamat, consultă un dermatolog.
Tratamente profesionale pentru reducerea cicatricilor lăsate după stoarcerea coșurilor
Stoarcerea coșurilor poate provoca cicatrici inestetice, de lungă durată. Deși unele dintre ele pot dispărea după o perioadă, o parte dintre ele pot rămâne permanent pe piele și nu pot fi atenuate prin creme sau medicamente.
Pot fi însă atenuate prin anumite tratamente profesionale medicale. Dintre acestea, în România două sunt în mod special preferate de pacienți și medici: tratamentul laser și tratamentul cu Dermapen.
Terapia cu laser fracționat
Terapia cu laser fracționat este una dintre terapiile eficiente în tratarea cicatricilor postacneice.
Această tehnică utilizează un laser fracționar care emite impulsuri de lumină foarte scurte, care penetrează în straturile profunde ale pielii și stimulează regenerarea țesutului.
În acest proces, se creează zone microscopice de leziuni controlate în piele, care, la rândul lor, stimulează producția de colagen și elastină, conducând la o îmbunătățire a aspectului și structurii pielii afectate de cicatrici.
Terapia cu laser fracționat este o opțiune de tratament sigură și eficientă pentru cicatricile postacneice de diferite tipuri, cum ar fi cicatricile atrofice, hipertrofice și cheloide.
Tratamentul PRP cu Dermapen
Terapia cu plasmă bogată în trombocite (PRP) este o metodă de tratament regenerativ care s-a dovedit a fi eficientă nu doar pentru cicatricile postacneice, ci și pentru multe alte probleme ale tenului.
Terapia PRP presupune folosirea propriului sânge ca sursă de molecule stimulatoare pentru regenerarea pielii și atenuarea cicatricilor într-un procent de aprox. 70 – 80 %.
Înainte de tratament se recoltează o cantitate mică de sânge, din care se separă plasma bogată în trombocite. Apoi, aceasta este apoi injectată cu ajutorul unui dispozitiv numit Dermapen, care arată ca un stilou cu ace minuscule în vârf. Procedura nu este dureroasă, iar rezultatul, în cazul în care alegi tratamentul pentru întreaga față, va fi de ten cu un aspect sănătos și atrăgător.