Ceea ce părea un simplu „coș” s-a dovedit un diagnostic greu de dus de către o tânără de 24 de ani: cancer de piele.

Abia aflată la începutul carierei sale, o profesoară în vârstă de 24 de ani a observat că o mică pată pe pleoapa inferioară a ochiului stâng care nu dispărea.

După trei ani de la momentul descoperii sale, o biopsie a confirmat ce nimeni nu vrea să audă: un diagnostic de carcinom bazocelular în stadiul 1. Cu alte cuvinte un tip de cancer cutant (de piele), în stadiu incipient.

Prin ce a trecut tânăra și ce poți tu învăța din povestea ei vei descoperi în cele ce urmează.

Povestea tinerei cu cancer de piele mascat sub forma unui coș

O femeie din New York, Gibson Miller, este în curs de vindecare după ce a descoperit că ceea ce părea a fi un „coș” banal era de fapt un cancer cutanat.

Miller, în vârstă de 24 de ani, a observat că avea un punct sub ochiul stâng, dar a crezut că este un coș. Cu un an înainte, și-a dat seama că nu dispăruse și a decis în cele din urmă să se programeze la un consult medical.

Medicul lui Gibson i-a făcut o biopsie – și aceasta a arătat că neobișnuitul „coș” era de fapt un carcinom bazocelular în stadiul 1, un tip de cancer cutanat (de piele) care apare de obicei ca o mică excrescență semitransparentă pe piele.

„Nimeni altcineva nu l-ar fi observat. Era foarte mic.”, a declarat profesoara de gimnaziu pentru revista TODAY. „Mă întorceam și mă uitam la fotografii vechi. Am avut acea mică excrescență timp de trei ani. Dar nu m-am gândit cu adevărat la ea până acum un an”.

Povestea tinerei cu cancer de piele mascat sub forma unui coș

Ce a urmat

Tânăra a fost supusă unei proceduri cunoscute sub numele de chirurgie Mohs, care este folosită în mod obișnuit pentru a îndepărta carcinoamele bazocelulare, iar apoi a trebuit să i se pună copci.

Gibson a declarat că era „cu adevărat pierdută, pentru că nu știam nimic despre asta, nu cunoșteam pe nimeni care să fi avut așa ceva”.

Acum este considerată în afara oricărui pericol și s-a vindecat de cancer de piele, dar și-a făcut o misiune din a vorbi cu oamenii despre importanța protecției solare. „Noul meu slogan: protecția solară este sexy. Toată lumea trebuie să o poarte, indiferent de ceea ce faci la soare”, a spus ea.

Cum să îți dai seama dacă este un coș sau un cancer de piele

Nu este întotdeauna evident, dar doctorii dermatologi ai clinicii Medlink spun că există câteva indicii care ar trebui să-ți dea de gândit că ceea ce pare un coș poate fi ceva mai grav, cum ar fi un carcinom.

Dacă o excrescență de pe piele sângerează spontan, continuă să crească și dacă stors nu iese nici o substanță, trebuie să fie neapărat investigat de către un dermatolog.

Poze cu cancer de piele

Încă nu ești sigură cum pot arăta diferite tipuri de cancer de piele?

Iată câteva diferite tipuri de cancer de piele în poze ale unor pacienți.

Poze cu cancer de piele (Carcinom bazocelular)

Poze cu cancer de piele (Carcinom spinocelular)

Cum poți preveni cancerul de piele

Generațiile trecute, inclusiv unii dintre noi, am fost învățați să petrecem mult timp la soare pentru a avea oase sănătoase.

Totuși, realitatea arată că, în ultimele decenii, numărul persoanelor care au dezvoltat cancer cutanat din cauza expunerii la soare a crescut semnificativ.

Din fericire, majoritatea cazurilor de cancer de piele pot fi prevenite destul de ușor și pot fi tratate cu succes dacă sunt identificate în stadii incipiente. De aceea, este recomandat să faci un control dermatologic anual.

Este important să verifici regulat pielea și alunițele, pentru a observa modificările. O idee bună este să îți monitorizezi alunițele prin fotografiere și să notezi data fotografiilor.

Cu toate acestea, o vizită la dermatolog o dată pe an rămâne esențială, deoarece numai specialistul poate determina care alunițe trebuie îndepărtate sau supravegheate atent.

Ținând cont de creșterea alarmantă a cazurilor de cancer cutanat (de piele), este important să te expui cu prudență la soare. Datorită radiațiilor ultraviolete, trebuie să eviți expunerea la soare între orele 11.00 și 16.00, când razele UV sunt deosebit de dăunătoare.

De asemenea, specialiștii sugerează utilizarea cremelor cu protecție solară pe parcursul întregului an și a produselor cu factor de protecție 50+ în perioada verii.

Cum să alegi și cremă bună de protecție solară

Cum să alegi și cremă bună de protecție solară

Alegerea celei mai bune creme cu protecție solare pentru față depinde de tipul tău de piele, nivelul de expunere la soare și preferințele tale personale. În link vei găsi un articol care are la final un secret puțin știut de peste 90% dintre oameni.

Iată câteva sfaturi pentru a alege cea mai bună protecție solară pentru față:

Alege o cremă cu spectru larg. Asigură-te că alegi o cremă cu protecție solară (SPF) care oferă protecție împotriva ambelor tipuri de radiații ultraviolete: UVA și UVB. Un produs cu spectru larg este cel mai potrivit.

Optează pentru un SPF adecvat. Alege o cremă cu un factor de protecție solară (SPF) de cel puțin 30. Un SPF mai mare oferă o protecție mai bună împotriva radiațiilor UVB. Cu toate acestea, nu există o protecție solară 100% eficientă, așa că este important să iei în considerare și alte metode de protecție, cum ar fi purtarea de haine cu mâneci lungi și pălării.

Alege o formulă potrivită tipului tău de piele. Există protecții solare pentru față special concepute pentru diferite tipuri de piele, cum ar fi pielea sensibilă, grasă, uscată sau predispusă la acnee. Alege un produs care se potrivește nevoilor pielii tale.

Verifică rezistența la apă. Dacă fața îți transpiră sau petreci timp la piscină sau mare, alege o protecție solară rezistentă la apă. Reaplică produsul conform instrucțiunilor de pe ambalaj, de obicei la fiecare 2 ore sau imediat după înot sau ștersul cu prosopul.

Alege produsele fără parabeni și oxibenzone. Unele produse de protecție solară conțin ingrediente care pot fi dăunătoare mediului sau pot cauza iritații pielii. Caută produse care nu conțin parabeni și oxibenzone, care au fost asociate cu probleme de sănătate și de mediu.

Consultă un dermatolog. Dacă nu ești sigură ce tip de protecție solară pentru față ți se potrivește cel mai bine, consultă un dermatolog. Acesta îți poate recomanda un produs care se potrivește nevoilor tale specifice.

Indiferent de tipul de protecție solară pe care îl alegi, este important să o aplici corect și să o reaplici pe parcursul zilei, în special dacă stai mult timp la soare, transpiri sau te scufunzi în apă.