Sarcina este o perioadă plină cu emoții frumoase, piele mai netedă și păr care strălucește. Însă este și perioada când unele femei experimentează sindromul de tunel carpian în sarcină.

Dacă ești însărcinată, ești predispusă la această tulburare care provocă durere, amorțeală și furnicături în degetul mare, arătător și mijlociu. Acestor simptome li se adaugă și stare de slăbiciune în mână și durere care urcă până la cot sau umăr.

Se pare că sindromul de tunel carpian în sarcină este foarte frecvent. Aproximativ 5 persoane din 10 dezvoltă sindromul, iar sarcina predispune la manifestarea acestuia. Din fericire, simptomele dispar adesea după nașterea copilului.

Ce este sindromul de tunel carpian?

Tunelul carpian este un pasaj din încheietura mâinii care cuprinde tendoane și un nerv, numit nervul median, care traversează tot brațul și ajunge în palmă.

Tunelul carpian se poate inflama și pune presiune pe acest nerv sensibil, provocând durere.

Sindromul de tunel carpian, în sarcină sau în orice alt context când se manifestă apare din cauza inflamării ligamentelor de la încheietura mâinii. Mai exact se comprimă nervul median, iar prin comprimarea lui, apar acele senzații de durere, amorțeală și furnicături în degetul mare, arătător, mijlociu și jumătate din inelar. Aceleași simptome apar și în podul palmei, la care se adaugă durerea brațului până la cot sau umăr. Sindromul se poate manifesta la una sau la ambele mâini.

Însă nu te teme. Dacă ai sindromul de tunel carpian în sarcină nu este cazul să recurgi o operație. De cele mai multe ori, toate aceste simptome încetează după naștere. Pentru a reduce neplăcerile, este indicat să apelezi la un kinetoterapeut pentru a face ședințe de recuperare.

De ce apare sindromul de tunel carpian în sarcină

De ce apare sindromul de tunel carpian în sarcină

Când ești însărcinată, hormonii tăi provoacă acumularea de lichid în corpul tău, ceea ce poate provocă umflături. Acest lucru poate duce la umflarea tunelului carpian.

Afecțiunea este mai frecventă în al treilea trimestru, dar se poate întâmpla și în primul și al doilea trimestru sau după ce naști. În cele mai multe cazuri, simptomele vor dispărea la scurt timp după nașterea copilului.

Cine mai suferă de sindrom în afară de gravide

În timp ce sarcina poate duce la declanșarea sindromului, în realitate sindromul de tunel carpian este o boală foarte frecventă.

Se manifestă cu precădere la persoanele care au mișcări repetitive ale mâinii. Este o boală profesională foarte frecventă pentru cei care lucrează mult la calculator, pentru chitariști și pianiști, frizeri, casieri, radiologiști, pictori și mulți alții.

Care sunt simptomele sindromului de tunel carpian?

Simptomele comune ale sindromului de tunel carpian includ:

  • durere, amorțeală, furnicături ale degetelor, cu excepția degetului mic;
  • slăbiciune a mâinii care se manifestă prin scăparea obiectelor din mână;
  • dificultate în coordonarea mâinii;
  • durere care se răspândește în braț sau umăr.

Simptomele se pot agrava noaptea.

Intensitatea simptomelor poate varia de la un disconfort ușor sau durere ocazională, până la durere severă.

Simptomele te pot împiedica să dormi sau pot îngreuna îndeplinirea sarcinilor obișnuite, cum ar fi munca, îmbrăcatul, gătitul sau îngrijirea copilului.

Lucrurile care îți pot agrava simptomele includ repetarea frecventă a aceleași mișcări ale mâinii, ținerea mâinilor în aceeași poziție pentru o perioadă lungă de timp și susținerea greutății cu brațele drepte.

Umflarea poate fi un semn de hipertensiune arterială în timpul sarcinii. Dacă mâinile sau picioarele tale sunt mai umflate decât de obicei, discută cu medicul tău.

Ce poți face pentru a ameliora simptomele

Ce poți face pentru a ameliora simptomele

Sunt șanse ca durerea să se redusă prin menținerea mâinilor ridicate cât poți de mult și menținerea încheieturilor într-o poziție neutră (nu îndoite înainte sau înapoi), cât de mult poți.

Pentru a reduce din inflamația tunelului carpian, asigură-te că ai o postură bună a brațelor și a încheieturilor în timp ce lucrezi la birou și că iei pauze la fiecare 20 de minute.

Ideal este să dormi cu fața în sus sau, dacă dormi pe o parte, să dormi pe partea opusă mâinii afectate.

Poți încerca să reduci durerea cu gheață. Poți pune o pungă de gheață pe încheietura mâinii sau poți lăsa apă rece să curgă peste mână.

Ce să eviți când ai sindromul de tunel carpian în sarcină

În primul rând evită orice mișcări repetate care îți agravează durerea, nu ridica obiecte grele și nu îți îndoi încheietura mâinii foarte mult.

Ca să ai o stare mai bună, întinde-te ori de câte ori poți, cu picioarele ridicate, redu cantitatea de sare din alimente și ridică-ți picioarele când stai jos.

Tratamente pentru sindromul de tunel carpian în sarcină

Opțiunile de tratament includ fizioterapie sau terapie ocupațională.

Cea mai la îndemână este fizioterapia. Mergi la un fiozioterapeut specializat sau începe să faci câteva exerciții de fizioterapie recomandate în această înregistrare video.

Un alt tratament constă în montarea unei atele pentru menținerea încheieturii mâinii în cea mai bună poziție, pentru a reduce tensiunea. Atela trebuie ajustată pentru a se potrivi încheieturii și ar trebui purtată noaptea, pentru ai menține încheietura mâinii în poziția corectă în timpul somnului.

Un terapeut îți va putea spune cum să îți protejezi cel mai bine încheietura mâinii acasă, cum să execuți exercițiile corecte și în ce poziții să te odihnești.

Poți încerca masajul cu drenaj fluid pentru a reduce umflarea mâinii. Poți face acest lucru ridicând brațul în sus și folosind cealaltă mână pentru a trece ușor de-a lungul pielii de la degete către umăr.

Există și alte tratamente disponibile pentru sindromul de tunel carpian în sarcină, cum ar fi o injecție de cortizon în încheietura mâinii sau chiar o intervenție chirurgicală.

Vei avea în continuare dureri după ce copilul tău se va naște?

Sindromul de tunel carpian în sarcină dispare adesea după naștere. Dacă mai ai dureri după nașterea bebelușului, poate fi necesar să schimbi modul în care îți folosești încheietura mâinii.

Acest lucru ar putea afecta modul în care îți folosești mâna pentru a-ți îngriji copilul, inclusiv modul în care îl hrănești.

Discută cu fizioterapeutul pentru strategii și sfaturi despre cum să reduci solicitarea încheieturii mâinii în timp ce îți ții nou-născutul în brațe. Este o idee bună să continui să utilizezi atela, în cazul în care ai una.