Mereu m-am luptat cu cearcănele de sub ochi. La fel ca mulți oameni cu pielea deschisă la culoare, micile vene de la ochi sunt vizibile imediat. La fel și cearcănele. Mi-aș fi dorit în secret să existe o cremă de umplere cearcăne sau o substanță miraculoasă. Însă, invariabil tot la fondul de ten și corector apelam zi de zi, nu însă cu mare succes.

Se găsea aproape în fiecare zi cineva care să mă întrebe dacă n-am dormit sau dacă sunt răcită. Adesea, dacă ajungeam la medicul de familie sau mă privea pediatra copilului se îngrijorau că aș putea avea anemie sau o carență de fier.

Ambiționată de atâtea remarci și obosită să tot arăt epuizată deși nu eram, am început să petrec mult timp și bani cumpărând și experimentând tot felul de produse promițătoare de umplere cearcăne.

Abia întâmplător, la o cină festivă, am înțeles cu adevărat rădăcina problemei mele. Acolo l-am întâlnit pe tatăl unei prietene de profesie doctor și am realizat că problema mea poate fi rezolvată în mai puțin de o oră.

Nu era doar faptul că pielea mea din jurul ochilor este extrem de subțire și palidă. Aveam de fapt o predispoziție genetică: o anomalie a osului temporal. În termeni simpli, asta înseamnă că aveam mai puțină grăsime sub ochi. Iar asta face ca zona să pară întunecată și retrasă față obraji.

Tatăl prietenei, doctorul, m-a uimit atunci cu faptul că există totuși o soluție de umplere cearcăne, care presupune o mică intervenție cu un doctor. Este un tratament prin care se injectează acid hialuronic, o substanță care este deja în corpul uman, în special în piele și cartilaj.

Pentru procedura de umplere cearcăne se fac câteva injecții nedureroase în zona de sub ochi. Acidul hialuronic astfel injectat ajunge în acele goluri care fac ochii să fie afundați. Așadar, această substanță era soluția care promitea să îmi dea în sfârșit un aspect de om sănătos.

Am urmat, desigur, procedura, dar trebuie să spun că are, desigur, limitările ei. Deși sunt încântată de efectul tratamentului, din păcate, efectul durează aprox. 9 luni, după care trebuie reluat. Ce-i drept mai rar și apoi și mai rar, dar nu rezolvă permanent problema de umplere cearcăne.

Durata procedurii a fost de 30 de minute și m-a costat 1300 de lei. Costul însă variază între 1300 și 3000 de lei (pentru 1 ml acid hialuronic) în clinicile din România.

Machiaj cearcăne

Genul de experiență la care să fii extrem de atentă dacă faci umplere cearcăne cu acid hialuronic

În grupurile de estetică de pe Facebook am văzut fotografiile unei tinere foarte nemulțumite de faptul că doctorul la care a fost ea i-a injectat o cantitate ridicol de mare de acid hialuronic. Mai exact 5 ml. Efectul, în cazul ei, era că avea niște mici umflături nu tocmai estetice sub ochi.

Ea punea decizia doctorului de a injecta atât de mult pe seama grabei acestuia de a încasa o sumă mai mare. Asta în loc să îi injecteze acid hialuronic progresiv, pe parcursul a mai multor ședințe. În loc de umplere cearcăne, tânăra în cauză s-a ales cu o extra-umplere, plătind o sumă mai mare, pentru rezultate nu tocmai satisfăcătoare.

În ce constă procedura de umplere cearcăne cu acid hialuronic

Medicul injectează acid hialuronic în zona de sub ochi cu un ac foarte subțire sau canule atraumatice. La mine au fost canule atraumatice și am înțeles că aceasta este modalitatea de injectare de ultimă generație.

Procedura este nedureroasă, pentru că substanța injectată are deja un analgezic încorporat. Desigur, înainte de injectare, zona ochilor este demachiată, apoi dezinfectată.

Produsul este injectat încet și uniform, pentru a reduce neregularitățile. Cam 3-5 injecții pentru fiecare ochi sunt suficiente. După terminarea injectării, medicul face un masaj ușor pentru a netezi și uniformiza substanța sub pielea fină de sub ochi.

injectare umplere cearcane

Pregătirea înainte de tratament

În zilele dinaintea tratamentului trebuie evitată administrarea de medicamente precum aspirina sau motrin.

Consumul de alcool și mâncăruri fierbinți cu 24 de ore înainte și după procedură sunt contraindicate.

Nu se aplică machiaj în în zona ochilor timp de 24 de ore și nu sunt recomandate călătoriile cu avionul în primele două zile după injectare.

Timp de o săptămână după procedură nu face masaj facial și se evită efortul fizic intens, expunerea la soare, solar, saună sau băi lungi și fierbinți. Explicația constă în faptul că dilatarea vaselor de sânge scade efectul de umplere cearcăne. Practic, acțiunea căldurii împiedică procesul firesc de stabilizare a acidului hialuronic.

Efecte secundare după tratament

Cele mai frecvente efecte secundare sunt vânătăile, umflarea și disconfortul temporar la locul injectării. Acestea pot fi mai reduse sau mai ample în funcție de medic, produsul injectat și de pacient.

Cele mai temute riscuri includ injectarea accidentală într-un vas de sânge care, dacă nu este recunoscută, poate duce la cicatrici și leziuni nedorite și chiar orbire. Acestea sunt apariții extrem de rare și, la nivel internațional, aceste cazuri de malpraxis reprezintă 0,001% din toate cazurile.

Durata efectului tratamentului de umplere cearcăne

Majoritatea mărcilor de acid hialuronic utilizate pentru zona cearcănelor au un efect de aprox. 9 luni. Uneori poate fi de peste un an, iar la unii pacienți chiar mai mult de atât.

Longevitatea produsului depinde de calitatea produsului injectat, dar și de metabolismul pacienților.

La acestea se adaugă respectarea regulilor în primele două săptămâni după injectare și de stilul de viață. Hidratarea și hrana au și ele un impact foarte important asupra duratei efectului de umplere cearcăne cu acid hialuronic.

Before after umplere cearcane

Injectabile diferite, rezultate diferite de umplere cearcăne

Nu există un singur produs și o singură metodă de injectare. Umpluturile dermice pe bază de acid hialuronic sunt diferite. Nu se folosește același produs, cu aceeași concentrație și pentru mărire de buze, și pentru umplere cearcăne.

Prin urmare, este extrem de important ca medicul să fie un bun practician și un bun cunoscător al diferențelor dintre produsele disponibile și aprobate de FDA. De exemplu, un produs precum Juvederm Voluma sau Radiesse nu este ideal pentru zona cearcănelor. Acestea sunt prea voluminoase pentru a fi eficiente, iar riscul de a arăta nenatural crește.

Ce se poate face în plus pentru a evita apariția cearcănelor

Pentru ca cearcănele să nu capete proporții este necesară urmarea a patru sfaturi principale.

Trebuie protejată pielea foarte subțire de sub ochi cu produse cu factor de protecție solară 50+.

Hrana echilibrată, hidratarea și un număr suficient de ore somn sunt moduri naturale ține cearcănele cât mai departe.

* Articolul a fost scris de pacienta clinicii Medlink, Clara Bârsan, cu o completare din partea echipei medicale a clinicii.