Este acneea un mare bau-bau al adolescenței și nu numai? Putem spune că da, mai ales că majoritatea zdrobitoare suferă de ea. Hormonii, stresul, genetica și dieta pot cauza apariția coșurilor, iar unele medicamente pot declanșa chiar și erupții. Există sute de remedii naturale și mii de produse pentru îngrijirea tenului acneic, însă, ca să scapi de coșuri, cel mai indicat tratament ar trebui făcut doar sub îndrumarea medicului dermatolog. În felul acesta, acneea nu capătă proporții și eviți apariția unor cicatrici permanente, urmate de anxietate acută sau depresie.

Acneea apare în special la nivelul feței, dar și al umerilor, spatelui, gâtului, toracelui și brațelor. Asta pentru că aceste zone au cele mai multe glande sebacee. În caz că nu știai, sunt patru motive principale care fac ca acneea să apară. Din păcate, câteodată, tocmai când ți-e lumea mai dragă.

  1. Pielea produce prea mult sebum, care astupă porii.
  2. Celule moarte ale pielii se acumulează și astupă și ele porii.
  3. Prezența unei bacterii numită Propionibacterium acnes în pori.
  4. Inflamația pielii, care duce și la roșeață.

Conform dermatologilor, iată 7 obiceiuri la care să renunți ca să scapi de coșuri, prevenind-le apariția.

Spalarea excesiva a fetei pentru remedierea cosurilor

1. Îți speli excesiv fața

Acneea este rareori rezultatul unei fețe murdare, contrar credinței populare. Sigur că este important să îndepărtați excesul de murdărie și sebum de pe piele prin spălare regulată ca să scapi de coșuri. Însă, spălarea excesivă a feței poate provoca uscarea pielii, ceea ce poate inflama și mai mult coșurile.

Ideal este să speli față de două ori pe zi. Cel mai bine este cu un produs blând de curățare a tenului. Poți alege chiar un produs dermato-cosmetic care conține acid salicilic sau betaxidroxiacid, care ajută și la o exfoliere delicată. Nu-ți freca fața, nici atunci când o speli, nici când o ștergi. Alege să tamponezi ușor tenul cu un prosop curat pentru a-l usca. Din motive de igienă, e bine să schimbi frecvent prosopul cu care te ștergi pe față.

2. Consumi alimente care nu te ajută să scapi de coșuri

Există mai multe studii care analizează legătura dintre alimentație și apariția acneei, iar un număr tot mai mare dintre ele sugerează că unele alimente stimulează apariția acneei la anumite persoane. Potrivit Academiei Americane de Dermatologie, alimentele cu un indice glicemic ridicat pot crește riscul de a dezvolta acnee sau pot agrava acneea.

Aceste alimente, potențial problematice, sunt zaharoase și bogate în carbohidrați. Cele mai uzuale sunt pâinea albă, berea, cartofii prăjiți și la cuptor, zahărul, sucurile, orezul alb etc.

Nu scapi de coșuri inclusiv consumând produse lactate, în special laptele degresat.

Iată o listă cu alimente care contribuie nu doar la sănătatea tenului, ci și a corpului, în general:

  • cerealele integrale;
  • ructele și legumele bogate în vitaminele A și E;
  • fructele și legumele roșii, cum ar fi varza și ceapa roșie, zmeura sau afinele;
  • fructele și legumele de culoare verde, precum spanacul, loboda;
  • semințe precum nucile, alunele, quinoa, semințe de dovleac sau susan;
  • carnea de curcan, somonul și alte tipuri de pește gras.

Merită din plin să experimentezi să introduci în dieta ta alimente sănătoase și să descoperi singură dacă scapi de coșuri schimbând în bine stilul de alimentație.

3. Nu aplici creme de protecție solară când ieși din casă

Soarele, în special cel puternic, are multe efecte dăunătoare asupra pielii. Arsurile solare pot duce, de asemenea, la o supraproducție de sebum care nu doar că nu te ajută să scapi de coșuri, ci din contră, le agravează.

Așadar, dacă vrei să previi apariția unor noi coșuri, folosește cremă de protecție solară fără conținut de ulei, cu un factor de protecție de cel puțin 30. Ideal, din rutina de îngrijire a tenului oricărei femei n-ar trebui să lipsească creme cu factor de protecție solară de 30 sau 50, în funcție de cât de deschisă este culoarea pielii.

4. Folosești produse de îngrijire a tenului care conțin ulei

Produsele de îngrijire a pielii care conțin ulei pot astupa porii. Aceste produse sunt potrivite persoanelor cu pielea uscată sau matură, al căror corp nu produce suficient sebum. Dacă pielea ta produce suficient sebum, adică acea substanță uleioasă produsă de glandele sebacee, cu rol în protecția pielii, atunci nu e necesar să folosești produse de îngrijire pe bază de ulei.

E o idee bună, inclusiv, să eviți atingerea grăsimilor de uz casnic și a uleiurilor de gătit, care, odată ajunse involuntar pe față, pot astupa porii.

5. Exfoliezi pielea prea des, ceea ce nu te ajută să scapi de coșuri

Când exfoliezi pielea nu faci altceva decât să îndepărtezi celulelor moarte ale pielii. În vreme ce o exfoliere blândă poate ajuta la tratarea acneei, exfolierile făcute prea des pot stimula erupțiile. Explicația este că, atunci când exfoliezi, pielea va produce mai mult sebum, iar sebumul se face vinovat de astuparea porilor și apariția a și mai multe coșuri. Când exfoliezi prea mult, pielea se poate irita sau o vei simți și mai sensibilă după spălare.

Nu te mai stresa

6. Te stresezi prea mult

Stresul, în sine, nu provoacă coșuri, însă creează adesea inflamație, ceea ce poate agrava erupțiile acneice. Potrivit Academiei Americane de Dermatologie, cercetările au arătat că atunci când ești stresat(ă), corpul tău produce mai mulți hormoni care stimulează producția de sebum.

Există multe metode de a reduce stresul și probabil ți-ai dat seama de activități te-au ajutat în trecut să depășești perioadele stresante. Dintre modurile cele mai uzuale de a reduce stresul (dovedite și de studii științifice) se numără cele enumerate mai jos:

  • mișcarea/ sportul;
  • meditaţia;
  • notarea trăirilor într-un jurnal;
  • masajul;
  • aromaterapia;
  • petrecerea timpului în natură;
  • hobby-urile;
  • relaxare înainte de culcare citind sau făcând o baie.

7. Nu păstrezi produsele de îngrijire a feței suficient de curate încât să scapi de coșuri

Bureții faciali și pensulele necurățate în mod regulat cu apă și săpun pentru a preveni acumularea de bacterii, creează ușor premisa erupțiilor acneice.

Umezeala este mediul perfect în care se înmulțesc bacteriile, așa că, asigură-te că periile, bureții și prosoapele nu stau într-un mediu umed. Este foarte important ca ele să se usuce complet înainte de utilizare.

Concluzie

Curățarea regulată și delicată a pielii, hrana sănătoasă, protecția solară și evitarea contactului cu produsele pe bază de ulei poate ajuta la reducerea acneei.

Dacă niciuna dintre aceste metode nu te ajută să scapi de coșuri în 6 până la 8 săptămâni, consultă un dermatolog pentru recomandări suplimentare. Doar un medic poate să identifice factorul sau combinația de factori care cauzează acneea și să îți prescrie un tratament potrivit ție.