Să ai o față asimetrică nu este ceva neobișnuit. De fapt, majoritatea oamenilor au asimetrii, chiar și fotomodelele. Doar că mare parte din ele sunt mai puțin vizibile cu ochiul liber.

Oamenii de știință au studiat de multă vreme ce îi face pe oameni atractivi și ce nu. Și ceea ce au descoperit este că nu doar trăsăturile fizice îi face pe oameni atrăgători. Pot fi mai multe elemente, de la forma corpului, până la nivelurile hormonale și chiar îmbrăcămintea.

Adevărul este că studiile au concluzionat că fețele cu asimetrii vizibile sunt mai puțin atractive în percepția celorlalți. Cu alte cuvinte, majoritatea oamenilor preferă fețele simetrice și la fel o fac chiar și bebelușii.

Însă o față asimetrică are farmecul ei. Însă, dacă nu ești împăcat(ă) cu ea, există mai multe metode prin care o poți avea simetrică. Există suficiente tratamente moderne, proceduri chirurgicale și nechirurgicale care rezolvă problema asimetriilor de orice fel.

Ce este o față asimetrică

O față simetrică este când jumătatea feței nu corespunde cu cealaltă. Cu alte cuvinte, când o jumătate a feței nu arată ca o imagine în oglindă a celeilalte jumătăți.

Ce ascund asimetriile

Ce ascund asimetriile

Oamenii de știință de la Universitatea din Edinburgh au descoperit că o față asimetrică este amprenta unei copilării dificile. Ei au descoperit că participanții la studiu cu fețe mai asimetrice au avut și copilării mai grele. Traumele, stresul, bolile și chiar expunerea la fumul de țigară în timpul copilăriei au concluzionat ei parțial că pot contribui la asimetrie.

Însă există mai multe afecțiuni care pot face ca o față să pară neuniformă, inclusiv tulburări osoase, afecțiuni degenerative, accidente vasculare cerebrale sau paralizia lui Bell. Dinții joacă, de asemenea, un rol important în felul cum este percepută fața, lipsa sau poziționarea lor având un rol incontestabil pentru unele persoane cu asimetrii.

Cum poți verifica dacă ai o față asimetrică

Îți poți da seama dacă o față asimetrică făcând o analiză facială avansată în cabinetul unui doctor estetician care are instrumente precise de măsurare.

Sau poți să verifici dacă ai o față asimetrică chiar acasă. Ai nevoie doar de o fotografie tipărită cu fața ta și de câteva măsurători.

Ia o cariocă și marchează următoarele puncte pe fotografie. Alternativ, poți folosi o oglindă. Însă asigură-te că folosești un tip de marker care se poate șterge după măsurători.

Marchează cu un punct locul unde se termină fruntea și începe părul și un alt punct la bărbie (cel mai de jos punct al feței). Marchează cu câte un punct colțurile externe ale ochilor și colțurile interne ale ochilor (partea dinspre nas).

Marchează cu câte un punct colțurile externe ale buzelor și punctele externe ale obrajilor. Folosind o riglă, poți verifica și vedea dacă poți trasa o linie perfect orizontală între fiecare set de două puncte.

Alternativ, poți încerca o aplicație gratuită online care evaluează dacă o față asimetrică. Însă rezultatele oferite de aceste aplicații sunt îndoielnice. Iar o evaluare a unui medic estetician este cea mai de încredere atunci când vrei să fii sigur(ă).

Din ce cauze poți avea asimetrie?

Pot fi multiple cauze la mijloc, de la diverse boli, torticolis, accidente și multe altele. Mai jos am făcut o selecție cu cele mai uzuale cauze.

  • Genetica

Problemele de asimetrie mai severe au, în general, ca sursă o moștenire genetică. Dacă părinții, bunicii tăi sau alte rude apropiate au asimetrii faciale, șansa să ai și tu este mai mare.

  • Îmbătrânirea

Mulți constată că fața lor devine mai asimetrică pe măsură ce înaintează în vârstă. Iar acest lucru este normal. Pe măsură ce trec anii, mai toți descoperim că urechile și nasul își schimbă proporțiile, iar fața devine mai asimetrică.

În plus, pe măsură ce organismul produce mai puțin colagen, anumite zone ale feței pierd volum și fața începe să nu mai fie simetrică.

  • Stil de viață

Fumatul excesiv sau expunerea la soare în exces fără protecție solară deteriorează pielea mult mai repede și vei avea șanse mult mai mari să ai o față asimetrică.

Este celebrul caz al bărbatului șofer de tir care are fața asimetrică după ce ani la rândul a condus pe o rute care îi expuneau doar jumătatea stângă.

Chiar și poziția în care dormi poate provoca o asimetrie facială minoră în timp.

  • Accidente

Rănirea poate provoca, de asemenea, asimetrie. Dacă ai suferit o contuzie facială, asta ar putea contribui la un aspect asimetric după vindecare. Un exemplu banal ar fi un nas rupt, dar și lovituri faciale puternice.

  • Pierderea dinților

Și dinții pot afecta aspectul feței. Poți avea față asimetrică atunci când îți lipsesc dinții pe o parte a feței, iar pe cealaltă nu. Și asta pentru că dinții susțin mușchii feței și, în lipsa lor, mușchii faciali se lasă. Implanturile și punțile dentare pot umple aceste spații și pot da susținere înapoi structurii feței.

Ce tratamente se pot face pentru o față asimetrică

Ce tratamente se pot face pentru o față asimetrică?

În cele mai multe cazuri, o față ușor asimetrică nu merită supusă unor proceduri chirurgicale. În multe cazuri, asimetriile pot avea un farmec aparte.

Dacă ești însă îngrijorat(ă) de trăsăturile asimetrice ale feței tale, există mai multe soluții. Există proceduri chirurgicale, dar și proceduri minim invazive care se pot face chiar și într-o pauză de prânz și pentru care nu e nevoie de recuperare ca după orice proceduri chirurgicale.

  • Tratamente minim invazive cu Botox sau acid hialuronic (AH)

Deși au rezultate temporare, aceste tratamente injectabile cu Botox sau AH au un mare merit. Pot corecta o față asimetrică la un cost mult mai mic și te scutesc de recuperarea anevoioasă, cum este în cazul operațiilor chirugicale.

  • Implanturi faciale

Dacă ai o față asimetrică din cauza structurii faciale osoase, poți lua în considerare implanturile. Aceste intervenții se fac mai ales pentru asimetriile bărbiei sau obrajilor. Implanturile faciale sunt permanente și sunt realizate din silicon, metale, materiale plastice sau geluri.

  • Proceduri chirurgicale

Cei care au pleoapele căzute, asimetrice, cu exces de piele sau pur și simplu asimetrice, poți alege să faci o blefaroplastie. Adică o intervenție chirurgicală prin care se elimină excesul de piele și grăsime de la nivelul pleoapelor. Operația corectează astfel asimetria din zona ochilor și transformă o față asimetrică într-una simetrică.

  • Lucrări dentare

Dacă ai dinți lipsă, fața poate deveni asimetrică. Însă aceasta va fi cea mai puțin neplăcută problemă a pierderii dinților. Soluțiile sunt implanturile și punțile dentare care vor umple aceste spații și vor susține mușchii feței pentru a avea o structură facială cât mai aproape de cea de dinaintea pierderii dinților.

  • Rinoplastie

Dacă asimetria facială este rezultatul unui nas rupt sau dacă nu îți place forma nasului, o rinoplastie poate fi soluția pentru a face nasul să pară simetric. Rezultatele unei rinoplastii sunt permanente și pot rezolva și probleme funcționale de respirație.

Există mult mai multe alte proceduri și intervenții care pot corecta asimetriile faciale. Cele expuse mai sus sunt doar o parte.

Dacă nu poți identifica o problemă exactă a asimetriei feței tale, un consult la un medic estetician este cea mai bună idee pentru a afla un diagnostic corect. În plus acesta îți poate prezenta diferite beneficii și dezavantaje pentru diferite proceduri chirurgicale sau nechirurgicale.