Dorința de a avea un chip frumos, încadrat în estetica contemporană sau de a fi în tendințe nu este ceva ce se întâmplă acum, la ora actuală. Este un lucru comun de-a lungul veacurilor, încă de la începuturile omenirii și trebuie să înțelegem că inclusiv acest aspect, ne definește. Ca societăți, avem valori comune și valori distincte.

Moda, machiajul, frumusețea și schimbările pentru a putea fi mai plăcuți sunt lucruri care țin de cultură, de tradiție sau istorie. Nu sunt mofturi sau motive de chicoteală, ci o manieră prin care unii oameni încearcă să controleze sau să corecteze anumite aspecte estetice ale trupului lor.

O să vorbim în acest articol despre frumusețe, despre estetica schimbărilor care erau la modă în timpurile trecute pentru a putea înțelege unde suntem. Și pentru a reuși să avem o perspectivă mai amplă, nicidecum una plină de prejudecăți.

Să înțelegem frumusețea, standardele, estetica și moda

Trebuie să înțelegem frumusețea și estetica ca pe ceva fluctuant, fluid. Nimic nu stagnează și este cursul normal al vieții. Inclusiv noi ne dezvoltăm ca persoane. Acumulăm informație, învățăm lucruri noi, ne formăm obiceiuri, ne schimbăm atitudinea, opiniile.

Privind înapoi acum trei decenii de exemplu, sigur ne-ar fi părut ciudat să vedem o fată cu părul deschis la culoare și vopsit pastelat, cu tatuaje și buze pline care să-i dea un aspect de păpușă. La fel cum acum ni s-ar fi părut ciudat o coafură tapată cu aspect vâlvoi, haine tricotate sau din materiale greoaie și buze subțiri accentuate cu un ruj de culoare închisă.

Contextul global al frumuseții și modificărilor

De-a lungul istoriei, nu există absolut nici un grup de oameni în care să nu întâlnim aceste modificări și schimbări de aspect. În majoritatea culturilor, aceste modificări însemnau ceva anume: statutul social, afilierea cu anumite grupuri, bogăția evidențiată prin bijuterii speciale, tatuaje, piercinguri.

Cu toții știm sau am văzut măcar odată un documentar despre gâturile alungite cu ajutorul bijuteriilor de tip arc, din triburile africane sau tailandeze. Pentru ei acela este standardul de frumusețe, estetica acceptată. Pentru noi este ceva straniu, un lucru pe care poate nu îl înțelegem. Cu toate astea, ne dăm seama că este alegerea lor, o alegere făcută conștient și că trăiesc fericiți și împăcați cu această alegere.

alungirea gatului

Sunt modificări ale corpului care implică durere, o schimbare pe care am vedea-o ca pe o tortură, însă pentru societatea respectivă reprezintă un standard. Un standard care este asociat cu bogăția, cu statutul în societate și cu posibilitatea de a avea un mariaj bun. Vorbesc desigur despre tradiția din China care implică legarea tălpii piciorului cu fâșii de pânză, cu degetele îndoite, iar piciorul legat pe tot cuprinsul său pentru a forma o curbă ridicată exagerată și pentru a fi cât mai mic. Acest tip de picior era considerat ca reprezentând estetica corectă, deși era debilitant și reprezenta o tortură pentru unele fete. Era denumit picior de lotus, iar procedura aceasta începea când fetele erau mici, pentru a putea avea la maturitate acele picioare standard, frumoase în accepțiunea lor.

Estetica picioarelor legate a început în clasele superioare ale societății chineze Han, dar s-a răspândit inclusiv către familiile sărace.  A devenit un standard.

Astăzi este o practică interzisă, însă la vremea aceea, era ceva considerat frumos, deosebit.

Moda și frumusețea nu este rezervată doar femeilor

Învățăm lucrul acesta citind puțină istorie, fie ea și trivială, privind ilustrații și văzând cât de schimbătoare pot fi toate aceste tendințe. Tocul sau pantofii cu toc au fost purtați prima oară de către bărbații din cavaleria persană pentru a putea avea stabilitate atunci când erau călare. Puteau astfel să-și mânuiască armele mult mai ușor. Evident că acei bărbați nu se gândeau că le este știrbită bărbăția, ci se gândeau la o soluție la problemele lor.

În secolul 17, bărbații purtau tunici lungi, brodate cu fir de aur, pantaloni din mătase și pantofi cu toc. Toate acestea le știm mulțumită ilustrațiilor din Cartea lui Moise, un manuscris foarte vechi.

Încă de pe atunci exista comunicarea între țări, între populații. Iar odată cu trimiterea de soli din Persia către țări precum Rusia, Germania sau Franța, Europa a preluat estetica pantofilor cu toc. Aristocrația adoptă pantofii cu toc ca fiind semn al virilității și al puterii militare.

Acei pantofi cu toc erau purtați împreună cu colanți deschiși la culoare care să evidențieze pulpele puternice, pantaloni bufanți scurți, cămăși cu volane și haine brodate sau din materiale fine, precum catifeaua.

Femeile purtau rochii ample, cu structură din lemn, bijuterii cât mai epatante și un lucru comun tuturor, acele gulere înalte, voluminoase și cu multe pliseuri.

Nu o să insistăm pe estetica fiecărei etape istorice și care sunt acele schimbări legate de domeniul frumuseței și care erau standardele de atunci. Rezervăm detaliile pentru alte ocazii.

Cert este că frumusețea și estetica au fost și sunt un construct cultural. Oamenii au ales anumite standarde sau caracteristici care s-au completat cu istoria, tradiția și stilul de viață. Așadar toate aceste criterii sunt subiective, schimbătoare și trebuie privite ca atare. Nicidecum judecate. Ar fi o eroare și o dovadă a lipsei de înțelegere.

O scurtă istorie despre chirurgia estetică

Atunci când vorbim despre chirurgia estetica, majoritatea se gândesc strict la îmbunătățirea aspectului, la acele modificări care ne fac să ne simțim bine. Puțini știu că modificările estetice au venit din nevoia de a vindeca răni și de a-i face pe oameni să se integreze mai ușor în societate, de a arăta normal.

În anul 400 Hipocrate a fost primul care a început să trateze oamenii arși cu feșe, folosind apă de mare, dezinfectând și curățând.

În anul 1457 în Sicilia avem prima reconstrucție nazală folosind o grefă de la brațul victimei. Pe scurt, o bucată de piele luată de pe brațul victimei și cusută la nas, pentru ca persoana să poată avea un aspect normal.

În 1893 un chirurg ungar, folosea un țesut gros din corp pentru a repara o pleoapă. Și astfel de exemple continuă de-a lungul secolelor și anilor. Astăzi există rinoplastii minim invazive, grație evoluției medicinei și a faptului că știința nu ține cont de prejudecăți. Medicina este o știință, cu un rol important în societate. În toate domeniile, inclusiv estetica în medicină are rolul de a schimba în bine viața noastră.

Imperfecțiunile și estetica lor

O să luăm exemplul Anglei și al Franței, în anii 1500 până în anii 1800, care erau de-a dreptul fascinați de aspectul alunițelor pe față, al petelor și al plasturilor care acopereau diverse cicatrici sau urme. Francezii le numeau mouches sau muște, datorită faptului că semănau cu niște insecte mici care erau distribuite pe chipul cuiva într-un mod anume.

În vremea Renașterii acești plasturi sau aceste mici puncte pictate manual erau o distracție și posibilitatea de păstra un mister: o boală, o rană sau acel semn putea însemna statutul cuiva sau faptul că se afla într-o relație.

Majoritatea oamenilor foloseau acești plasturi pentru că erau populari. Utilitatea lor în medicină era desigur, deja cunocută, însă până atunci nu fuseseră folosiți ca metodă de exprimare. Majoritatea persoanelor foloseau acest mic truc pentru a le evidenția tenul palid, care era în trend pe atunci sau pentru a atrage atenția asupra altor detalii: ochi, sprâncene, buze.

estetica renasterii

Acești plasturi erau priviți ca pe ceva ce înfrumuseța, ceva ce îi diferenția. Totul provenind de la ideea pe care o aveau atunci despre zeița Venus, care se presupunea că avea o aluniță pe față. De acolo au adoptat alunițele desenate, semnele pe ten și mai apoi plasturii.

În industria teatrului sau a spectacolelor, acele alunițe au devenit desene care erau în ton cu ceea ce se juca pe scenă. Aceste iregularități sau desene erau acceptate și privite ca fiind comune acelei ere.

Chiar dacă erau niște însemne temporare, putem spune că aceste alunițe sau desene, au pavat drumul către tatuaje.

Tatuaje, piercinguri și estetica trupului

Putem observa desigur o tendință de acceptare a tatuajelor în ziua de azi, comparativ cu modul în care erau privite la finalul anilor 1980 sau începutul anilor 1990. Aceste tatuaje nu mai sunt asociate cu grupări interlope, pușcăriași sau cu indivizi marginali. Sunt privite ca un mod de exprimare, ca o alegere.

Piercingurile la fel, nu doar că sunt uneori aproape neobservate, în special dacă vorbim de piercinguri în ureche. Reprezintă mai mult o curiozitate, însă lumea le trece mai ușor cu vederea pentru că ele pot fi schimbate ușor. Se poate renunța la ele foarte simplu, în comparație cu un tatuaj, care este mult mai costisitor de șters și poate lăsa alte urme.

În vreme ce mulți privesc tatuajele sau piercingurile ca pe ceva legat doar de modă, pentru persoanele care aleg aceste modificări, este un mod de a lua control asupra corpului lor, asupra vieții lor. În special după anumite abuzuri.

Așdar există și va exista întotdeauna latura benefică a modificărilor, de orice fel. Fie că vorbim de estetică, de tatuaje sau de modificări ale chipului, respectiv corpului.

Un tatuaj poate comemora pe cineva, pot promova acceptarea propriului corp și pozivitivate. Aceste modificări pot fi benefice pentru stima de sine. Desigur, nu negăm și faptul că tatuajele pot fi semnul unei decizii luate spontan, sau sub influență. Însă chiar și din aceste decizii greșite, se poate învăța ceva.

Bronzatul, mersul la solar și aspectul pielii

Inclusiv acest detaliu este important, pentru a ne da seama că diferă de la o cultură la alta. În era victoriană de exemplu, pielea palidă era un semn de grație deosebită. În prezent, asiaticii consideră că o piele albă este o piele frumoasă, rafinată. Spre deosebire de culturile americane sau europene, pentru care pielea bronzată este semn al bogăției, al faptului că îți permiți să călătorești sau să te relaxezi în locuri speciale.

Astfel bronzul a fost asociat foarte mult timp, în special în anii 1990 cu afluența, cu un mod de viață sănătos și inclusiv cei care trăiau în zone tropicale sau aveau acces la pisicine, au căzut pradă acestei idei. Astfel s-a născut și industria bronzatului la solar și bronzatului cu diverse creme.

Din păcate studiile recente au demonstrat că bronzatul nu este tocmai benefic, poate îmbătrâni prematur, poate cauza probleme de piele sau cancer.  Există inclusiv o problemă a adicției sau a dependenței de solar sau de avea pielea bronzată. Se numește tanorexie și este încadrată ca o tulburare dismorfică a corpului. Această tendință de a fi bronzat în exces poate deveni o obsesie legată de anumite nemulțumiri legate de aspectul fizic și de o compulsie în a le corecta.

O stimă de sine precară, o viziune distorsionată asupra propriului corp sau alte diagnostice precum depresia sau anxietatea, îi pot determina pe unii oameni în a-și face rău, doar pentru a avea acea imagine de sine ideală. Un lucru dăunător, evident.

De aceea este bine ca pentru orice procedură să consultăm doctori specialiști, să ne informăm și să luăm decizia corectă abia după ce cunoaștem amănunte despre acea schimbare.

Ce ne rezervă viitorul?

Dacă putem învăța ceva din toate aceste lucruri este faptul că standardele de frumusețe sunt mereu schimbătoare. Ideea de estetică plăcută nu rămâne aceeași. Odată cu avansarea tehnologiei vom avea acces la moduri mult mai simple de a ne schimba înfățișarea. Inclusiv cu o apăsare de buton, vezi realitatea augumentată.

Tehnologia este deja parte din viața noastră, la fel și medicina. Domenii precum biomedicina sau nanotehnologia ne vor rezerva surprize atunci când va veni vorba de înfățișarea noastră.

Fără a pica însă într-o utopie, sau în scenarii de film precum Robocop al lui Paul Verhoeven, în care un polițist pe moarte este salvat de implanturi robotice, devenind astfel jumătate om – jumătate robot.

Faptul că putem face anumite modificări, fie că vorbim de buze mai pline, de a avea un chip mai tânăr sau de a trata o problemă precum acneea, nu înseamnă decât progresul tehnologiei și un avans al societății în care trăim. Lucruri de care trebuie să ne bucurăm, fără a le considera mofturi sau a le privi într-un mod negativ, evident subiectiv.

După cum putem vedea, aceste modificări nu sunt străine nouă oamenilor. Ba chiar am început să transformăm lumea înconjurătoare într-un loc pozivit: avem proteze pentru animale de companie, putem construi o carapace pentru o broască țestoasă într-un laborator și putem pansa aripile păsărilor, inclusiv ale fluturilor, pentru ca aceștia să poată zbura.

Este ca și cum am primi un cadou. Odată ce a ajuns pe mâinile noastre, puterea este la noi și doar noi hotărâm ce facem cu acel obiect. Îl folosim pentru a face bine, îl lăsăm undeva să se pună praful pe el sau ne uităm la el cu dispreț, dorindu-ne să fi primit altceva, dar cu toate astea, nu facem nimic.

Suntem un produs al trecutului nostru și pentru a înțelege viitorul, trebuie să ne cunoaștem și să ne acceptăm trecutul.