Aproximativ 80 % dintre persoane suferă de vergeturi și sunt șanse mari să dezvolți și tu, dacă nu le ai cumva deja. Tocmai de aceea, este bine să știi ce sunt vergeturile, când apar și cum le poți preveni. Cu atât mai mult cu cât unele dintre ele nu mai pot fi niciodată tratate complet.

Pielea umană este cel mai mare organ al corpului și are o capacitate excepțională de a se întinde și contracta. Deși este elastică și puternică, întinderea excesivă sau prea rapidă poate deteriora țesuturile de susținere, cauzând vergeturi. Urmele după întinderea excesivă sau ruperea pielii sunt ceea ce sunt vergeturile.

Deși nu sunt o problemă medicală, vergeturile sunt o problemă estetică, mai ales pentru femei. Acestea sunt și cele care suferă de vergeturi într-un procent mult mai mare decât bărbații, mai exact de două ori și jumătate mai mult.

Ce sunt vergeturile roșii și albe

Ce sunt vergeturile roșii?

Sunt acele vergeturi care apar inițial. Acestea sunt și cele care sunt cel mai ușor de tratat, pentru că s-au format recent. Odată formate și netratate, vergeturile roșii evoluează, iar culoarea lor poate deveni maronie sau violet. După un proces de transformare ce durează de obicei un an, vergeturile roșii devin albe sau sidefii.

Ce sunt vergeturile albe?

Sunt de fapt vergeturile roșii apărute inițial care s-au stabilizat după ce au evoluat în timp. Sunt imposibil de tratat complet și odată formate, ele pot fi doar atenuate, de cele mai multe ori doar prin tratamente medicale minim invazive sau chirurgicale. Printre procedurile minim invazive care pot reduce aspectul vergeturilor albe sunt cele cu Dermapen, laser, mezoterapie sau dermabraziune.

Ce este foarte important să faci la primul semn al apariției vergeturilor

Pentru a evita să urmezi un tratament pentru vergeturi albe, este extrem de important ca atunci când observi că îți apar noi vergeturi, să mergi la un consult dermatologic cât mai repede, astfel încât tratarea lor să fie cât mai ușoară și mai puțin costisitoare.

Este cu atât mai important să mergi la doctor cu cât ești însărcinată sau alăptezi. Asta pentru că unele produse pentru vergeturi conțin anumite ingrediente care pot afecta bebelușul.

În plus, printr-un consult dermatologic, medicul poate descoperi cauza vergeturilor și, eventual recomanda un set de investigații complexe pentru a afla dacă la mijloc este o cauză hormonală și este nevoie să-ți prescrie un alt tip de tratament.

Cauzele apariției vergeturilor

Cauzele apariției vergeturilor

Vergeturile pot apărea în mai multe situații, însă cel mai adesea afectează adolescenții și adulții. Unele dintre cele mai frecvente cauze ale vergeturilor sunt:

Fluctuații mari ale greutății

Pierderea, dar mai ales câștigarea rapidă în greutate într-o perioadă scurtă de timp pune o presiune mare asupra pielii. Aceasta trebuie să se întindă sau să se contracte pentru a se adapta la noua masă corporală. Astfel, în zonele corporale unde se acumulează grăsime în exces, apar vergeturi roșii.

Sarcină

În timpul sarcinii, șansa ca femeile să descopere ce sunt vergeturile cresc exponențial. Corpul ia în greutate mult în timpul celui de-al doilea și al treilea trimestru de sarcină. În special în jurul abdomenului, coapselor și șoldurilor. Dezvoltarea fătului pune astfel o presiunea crescută asupra pielii și astfel, vergeturile roșii ajung să fie o realitate pentru numeroase tinere mame.

Salturi în creștere

Adolescenții pot dezvolta vergeturi roșii în timpul pubertății când cresc brusc în înălțime. Acestea sunt rezultatul creșterii rapide a corpului într-o perioadă scurtă, adesea fără să aibă nicio legătură cu creșterea în greutate.

Culturismul

Atât antrenamentul cu greutăți, cât și culturismul pot duce uneori la vergeturi roșii. Motivul pentru care apar este pentru că mușchii cresc într-un ritm nefiresc de mare într-o perioadă scurtă de timp.

Mărirea sânilor

Mărirea sânilor poate duce la întinderea pielii în zona pieptului. Riscul apariției vergeturilor poate fi mai mare în funcție de elasticitatea pielii, precum și de dimensiunea implanturilor mamare.

Corticosteroizii

Deși sunt recomandate pentru utilizarea pe termen scurt, unele persoane folosesc corticosteroizi pe o perioadă mai lungă de timp, ceea ce duce adesea la mult reacții adverse dăunătoare. Ce sunt vergeturile pentru o persoană care folosește fără prescripție medicală și pe durate mari corticosteroizi? Unul dintre cele mai mici și banale efecte. Mult mai multe alte efecte secundare serioase rezultă după un tratament cu corticosteroizi.

Genetică și boli

Genetica joacă și ea un rol în apariția vergeturilor. Unele persoane sunt mai predispuse ca altele să dezvolte vergeturi, deși pielea lor este supusă acelorași întinderi. În afară de predispoziția genetică, și anumite sindromuri, precum Ehlers-Danlos și Cushing pot veni la pachet cu ceea ce sunt vergeturile.

Ce poți face pentru a preveni orice tipuri de vergeturi

Ce poți face pentru a preveni orice tipuri de vergeturi, albe sau roșii

Sigur că este mai ușor să previi apariția vergeturilor decât să le tratezi. Cu atât mai mult cu cât oricare nu a fost inventat un tratament care să le elimine definitiv pe cele albe.

În vreme ce există unele creme care ajută la prevenirea vergeturilor, e bine să știi că nu toate au efect. Cercetătorii au dovedit că multe remedii care promit prevenirea apariției lor nu au efect. În studii clinice, remedii naturale precum uleiul de migdale, de măsline, de cacao și vitamina E nu au avut un rol în prevenire.

În schimb, alte ingrediente au avut efect într-un procent notabil. În două studii mari, aplicarea acidului hialuronic pe vergeturile roșii, timpurii le-a atenuat.
Și produsele pe bază de centella au fost eficace, centella fiind o plantă cu proprietăți de stimulare a circulației și producției de colagen.

Tretinoina este un retinoid, care poate face, de asemenea, vergeturile roșii, timpurii mai puțin vizibile. Într-un studiu, persoanele care au aplicat această cremă în fiecare seară timp de 24 de săptămâni au avut vergeturi mai puțin vizibile. Crema le-a fost prescrisă de medic și fost cumpărată pe bază de rețetă. În același studiu, persoanele care nu au aplicat crema au constatat că vergeturile timpurii au crescut în dimensiuni. Iar această concluzie a fost subliniată și de alte studii.

Dacă ai înclina să crezi că bronzarea te va scăpa de vergeturi, te înșeli. Prin bronzare naturală sau artificială, vergeturile devin și mai vizibile, pentru că ele nu își schimbă culoarea sub acțiunea razelor UV.

Concluzie

Acum că ai aflat ce sunt vergeturile și știi că cele albe sunt imposibil de tratat, e foarte important să fii atent(ă) și să nu lași timpul să treacă în clipa în care apar vergeturile roșii. Netratate, culoarea lor se va estompa în decurs de un an și vor deveni albe. Iar pentru acestea există tratamente medicale destul de costisitoare care nu le pot vindeca complet, ci doar le pot atenua rezonabil.