Cat Eye Lifting este o procedură estetică ce alungește forma ochiului și ridică sprâncenele, făcând ca zona ochilor să fie vizibil mai luminoasă și oferind o privire conturată. Tratatmentul de lifting cu fire PDO este o opțiune ideală dacă te confrunți cu pungi sub ochi, cearcăne, pleoape căzute sau sprâncene nearcuite.

Curpins: Cum se realizează Cat Eye? | Lifting Cat Eye cu fire PDO | Cat Eye Lifting cu fillere și Botox

Cui i se potrivește Cat Eye Lifting?

Cat Eye Lifting este o procedură efectuată de obicei femeilor mai tinere cărora le place să aibă sprâncenele ridicate sau pentru persoanele care au zona pleoapelor superioare cazută. Ochiul în formă de migdală este armonios cu unghiul sprâncenei (și fața mediană), dar nu numai, această procedură putând  fi efectuată pe orice formă a ochiului.

Printre principalele probleme care pot fi ameliorate cu ajutorul unui tratament Cat Eye se numără:

  • prezența pungilor de sub ochi
  • cearcănele
  • riduri de expresie în zona ochilor
  • sprâncene drepte sau coborâte
  • exces de piele sau de grăsime în jurul ochilor
  • colțurile ochilor coborâte.

Tratamentul Cat Eye ajută, de asemenea, la îmbunătățirea anatomiei formei ochiului și este o soluție minim-invazivă de a obține sprâncene arcuite, fără a apela la chirurgia estetică. Ajută la deschiderea ochilor și poate fi chiar încorporată cu o ridicare a feței pentru a netezi zona de sub ochi și a ridica obrazul.

Cum se realizează Cat Eye?

Există câteva opțiuni diferite în efectuarea liftingului Cat Eye sau Fox Eye. O opțiune este cea de a utiliza fire de suspensie resorbabile de polidioxanona (PDO).

cat eye ridicare sprancene cu fire pdo clinica medlink craiova

Lifting Cat Eye cu fire PDO

Materialul din care sunt confecționate firele PDO cu care se efectuează liftingul provine din chirurgia cardiacă, fiind resorbabil în totalitate în piele. Tehnica Cat Eye cu fire PDO presupune introducerea firelor cu ajutorul unor ace fine. După retragerea acelor, firele rămând în piele, fiind dizolvate în totalitate de metabolism în 12-18 luni, acesta fiind și timpul cât durează efectele obținute.

Tratamentul este simplu și rapid, fiind extrem de sigur. Procedura se desfășoară sub anestezie locală, fiind nedureroasă, cu o recuperare minimă și rapidă. Aceste lucruri fac ca liftingul cu fire PDO să fie una din cele mai utilizate tehnici de Cat Eye.

Principalele avantaje ale liftingului cu fire sunt:

  • lipsa reacțiilor secundare
  • siguranța procedurii, fiind un produs aprobat de Comisia Europeană
  • procedura minim-invazivă
  • rezultate rapide și de lungă durată.

Cat Eye Lifting cu fillere și Botox

Chiar dacă tratamentele cu Botox sau fillere cu acid hialuronic nu pot schimba propriu-zis forma ochilor, procedura Cat Eye poate fi realizată folosind o combinație a acestor tipuri de injecții estetice. Cu ajutorul Botox-ului se pot ridica sprânceana și pleoapa superioară, prin blocarea mușchilor responsabili de coborârea sprâncenei.

Tratamentul poate fi combinat cu o volumizare a pomeților, ce conduce concomitent la reducerea aspectului cearcănelor și ridurilor de sub ochi, făcând zona ochilor să fie mult mai bine conturată și luminoasă.

Rezultatele obținute prin combinarea acestor tratamente pentru obținerea unui Cat Eye durează între 6 și 8 luni.

Avantajele acestei opțiuni de Cat Eye sunt:

  • procedra non-invazivă și nedureroasă
  • nu necesită timp de recuperare
  • efecte vizibile, de lungă-durată ce pot fi menținute ușor
  • posibilitatea combinării cu alte tratamente estetice.

Tehnica chiurgicală Cat Eye Lifting

Liftingul chirurgical Cat Eye este o opțiune mai durabilă și mai previzibilă. Cu această tehnică, o incizie este ascunsă în spatele liniei părului temporal, pielea laterală a sprâncenelor este ridicată și trasă într-o direcție orizontală (laterală) sau orizontală și verticală. Această abordare se poate extinde și în fața mediană, astfel încât să se poată ridica atât sprâncenele, cât și zona mediană a feței.

Durata rezultatelor

Durabilitatea rezultatelor procedurii de Cat Eye  depinde de tehnica utilizată. Dacă alegi opțiunea liftingului cu fire resorbabile PDO, rezultatele durează de obicei între 3 și 12 luni. Varianta injecțiilor cu efect de ridicare a sprâncenelor și umplere și luminare a zonei de sub ochi au rezultate timp de 6, până la 8 luni, iar tehnica chirurgicală îți va oferi rezultate care durează în medie aproximativ 4 ani.

Concluzii

Dacă îți dorești sprâncene arcuite, privire conturată și o zonă a ochilor cu un aspect vizibil fresh și luminos, ești candidata ideală pentru Cat Eye Lifting. Programează-te la o conrultație la unul din medicii noștri dermato-esteticieni, pentru a afla tot ce presupune această procedură și a alege varianta care ți se potrivește, pentru rezultate de lungă durată.