Tratamentul cu acid hialuronic riduri în zona ochilor trebuie executat cu foarte mare precizie, fiind vorba de o regiune sensibilă, cu numeroase terminații nervoase și extrem de delicată. În cazul în care ai efectuat tratamentul la un medic cu experiență în domeniu nu ai de ce să îți faci griji, în caz contrat pot apărea diverse complicații.

Află ce poți face pentru corectarea rezultatelor nefavorabile în urma unui tratament cu acid hialuronic riduri în zona ochilor!

Acidul hialuronic este folosit în regiunea perioculară pentru estomparea cearcănelor sau pentru corectarea lipsei de volum, cauzate de migrarea grăsimii din zona de sub ochi odată cu vârsta. În prezent, numărul persoanelor care efectuează astfel de tratamente a crescut considerabil, însă, este esențial să optezi pentru un medic cu pregătire în domeniu pentru a evita orice complicație sau reacție adversă care ar putea să apară în urma unui tratament cu acid hialuronic.

În cazul în care te confrunți cu asimetrii, edem sau orice altă complicație în zona ochilor în urma injecțiilor cu acid hialuronic riduri, medicii noștri dermato-esteticieni specialiști de la MedLink Center dețin pregătirea necesară pentru corectarea rezultatelor nefavorabile.

Cuprins: Acid hialuronic | Complicații | Cauze | Protocol

Acid hialuronic riduri în zona ochilor

Principalele probleme care pot fi tratate cu ajutorul injectării de acid hialuronic în zona ochilor sunt:

  • pierderea grosimii pielii din zona de sub ochi odată cu înaintarea în vârstă;
  • pierderea volumului și lăsarea obrajilor;
  • pungile de grăsime ale pleoapei inferioare care devin proeminete în timp, făcând golul de sub ochi să apară adâncit;
  • cearcănele.

Acest tip de tratament estetic a devenit tot mai popular în ultima vreme, fiind noninvaziv, simplu de efectuat, nedureros, făcându-l astfel o opțiune ideală față de procedurile chirurgicale pentru corectarea acestor probleme estetice din zona ochilor.

Complicații

Trebuie să punctăm faptul că vorbim despre o zonă sensibilă. Datorită anatomiei delicate a pielii pleoapelor și a zonei din jurul ochilor, nu oricine poate efectua corect un tratament cu acid hialuronic în această zonă, fiind necesară o pregătire specifică și tehnici avansate de injectare pentru evitarea complicațiilor.

Complicațiile cauzate de injecțiile necorespunzătoare cu fillere cu acid hialuronic în zona ochilor au devenit mult mai frecvente în ultima perioadă, putând fi foarte vizibile și deranjante.

Cea mai frecventă complicație asociată cu acest tratament este edemul (umflarea zonei de sub ochi) care poate crea un aspect nefiresc. Deși complicații mai semnificative ale tratamentelor în zona ochilor sunt rare în general, din păcate, pot apărea, ca în cazul oricărei proceduri estetice, dacă este efectuată de o persoană necalificată.

Principalele cauze ale rezultatelor nefavorabile

Printre cauzele care pot produce edem sau alte asimetrii în cazul tratatmentului cu fillere în zone periorbitală se numără:

  • folosirea unui filler necorespunzător;
  • amplasarea incorectă a fillerului;
  • folosirea unei cantități mult prea mari de produs;
  • anatomia necorespunzătoare pentru un astfel de tratament;
  • probleme congenitale, precum imflamația în zona periorbitală;
  • lipsa calificării celui care a efectuat tratamentul.

Produsele care se pretează la a fi injectate în zona ochilor trebuie să fie hidrofile. Cel mai des utilizat și cu numeroase studii în spate pentru a putea fi folosit în siguranță în această zonă delicată este acidul hialuronic.

Medicul care injectează produsul va lua în considerare faptul că subsanța poate migra, acest lucru generând un aspect inestetic. Prin folosirea unor tehnici specifice și calcularea exactă a cantității necesare pentru a fi injectate, acest posibil efect advers este fi evitat.

De semenea, persoanele predispuse la retenție de apă sau anumite variații anatomice care scad rata de drenaj a fluidelor din zona ochilor pot cauza edem. În cazul în care te confrunți cu astfel de probleme, nu este recomandat să ți se efectueze un tratament cu acid hiauluronic.

Corectarea rezultatelor pentru acid hialuronic riduri

În cazul în care te confrunți cu oricare dintre complicațiile menționate anterior după un tratament cu acid hialuronic, medicii noștri sunt pregătiți în managementul edemului periorbital și pot corecta aceste rezultate nefavorabile.

După ce ai avut o complicație cauzată de injecțiile cu acid hialuronic, este important să te adresezi unui medic, deoarece pot apărea și alte efecte adverse care nu se manifestă imediat, precum: vedere încețoșată, durere oculară, lăcrimare, arsură, ochi uscați, incapacitatea de a închide ochii complet, vedere dublă sau probleme cu clipirea normală.

Dacă există astfel de simptome, aceste probleme trebuie examinate și abordate în mod eficient ca parte a unui plan pentru corectarea rezultatelor. De asemenea, este important să înțelegi că procedurile de revizuire după un rezultat nesatisfăcător din injecțiile anterioare cu acid hialuronic pot fi uneori mai complexe decât procedura inițială și pot exista anumite etape care trebuie urmate ca parte a unui plan de tratament.

Protocolul de corectare a rezultatelor

Primul pas în corectarea complicațiilor și a rezultatelor nefavorabile este consultul de specialitate. Medicul va examina zona tratată, identificând problema cu care te confrunți.

Protocolul de tratament poate varia în funcție de problema fiecărui pacient.

Principalul efect advers al tratamentelor cu acid hialuronic în zona ochilor este edemul. Pentru corectarea acestuia se urmăresc următoarele etape:

  • Masarea zonei: Se vor comprima zonele de plenitudine și se va masa inferolateral zona de sub ochi, folosindu-se o cremă pe post de lubrifiant.
  • Masaj regulat efectuat de către pacient: Medicul poate recomanda ca pacientul să maseze delicat zona acasă, timp de câteva zile.
  • Urmărirea evoluției: Dacă problema este ușoară sau prezintă un semn de îmbunătățire se poate lua în considerare așteptarea pentru amelioararea efectelor adverse.
  • Dizolvarea acidului hialuronic: Dacă niciunul dintre pașii anteriori nu a condus la o ameliorare vizibilă a problemei, se va utiliza hialuronidază pentru dizolvarea acidului hialuronic injectat.

Fiecare etapă izolată poate duce la corcetarea complicațiilor. Acestea se pot efectua în aceeași ședință sau pot fi extinse pe o perioadă mai îndelungată, în funcție de gravitatea problemei și evoluția pacientului. Medicul specialist va stabili cu exactitate cauza problemei, efectuând toate procedurile necesrae pentru corectarea acesteia.

Concluzii

Tratamentele cu acid hialuronic în zona ochilor pot genera rezultate nefavorbile și complicații dacă nu sunt efectuate de un medic specializat în astfel de tratamente estetice. În cazul în care te confrunți cu o astfel de problemă, apelează la medicii dermato-esteticieni din cadrul clinicii MedLink Center, pentru a avea cele mai bune reuzultate în managerierea ei.